I.                    Diagnostic, profilaxie și combatere în bolile infecțioase

 

 

BOALA DIAREICĂ ACUTĂ

1. DEFINIȚIE

Sindromul diareic, definește emisiunea frecventă de fecale, de consistență redusă, abundente (peste 300g/zi), cu aspect patologic (apos, mucos, purulent sau grunjos, muco-pio-sangvinolent, sau steatoreic), la care se asociază și alte manifestări clinice digestive sau extradigestive.

 

2. CLASIFICARE

După mecanismul patogenic

   neinflamatorii și neinvazive: bacterii (vibrionul holeric, Escherichia coli enterotoxigen, Clostridium perfringens, Bacillus cereus, Aeromonas, stafilococul auriu, etc), virusuri (rotavirusuri, calicivirusuri, coronavirusuri, enterovirusuri), paraziți (giardia, Crypto-sporidium).

Caracteristicile acestor tipuri de diaree: sunt consecința acțiunii enterotoxinei asupra epiteliului mucoasei intestinale, microorganismele rămân la suprafața celulelor epiteliale, fără a penetra în intestin, diareea este apoasă, voluminoasă, fără leucocite și determină rapid deshidratări severe.

   invazive: bacterii (Shigella, E.coli enteroinvaziv, Salmonella enteritidis, Campylobacter jejuni), paraziți (Entamoeba histolitica).

Se caracterizează prin: invadarea mucoasei intestinale, cu multiplicare locală și leziuni destructive, cu scaune reduse cantitativ, muco-pio-sangvinolente, tenesme, dureri abdominale.

   penetrante ale mucoasei, produse de : Salmonella typhi, Yersinia enterocolitica.

Se caracterizează prin: penetrarea mucoasei intestinale, multiplicare în formațiunile limfatice și ale sistemului reticuloendotelial, uneori absența diareei, dar cu febră ridicată și bacteriemie, care impun antibioterapie.

 După etiologie, pot fi produse de: bacterii, virusuri, fungi sau mixte

 

3. MANIFESTĂRILE PROCESULUI EPIDEMIOLOGIC

Afecțiunea evoluează endemic, sporadic, sau în focare, mai ales în colectivități.

Incidența BDA, la noi în țară a fost în anul 1998 de 354,13/100.000 locuitori și de 168,37/100.000 loc., în vestul țării, valori care s-au menținut relativ constante în ultimii ani, dar care nu reflectă situația reală, datorită nedeclarării tuturor cazurilor. Aceste boli apar mai frecvent în sezonul cald al anului.

 

4. DIAGNOSTIC POZITIV

 

4.1. DIAGNOSTIC CLINIC

            Principalele sindroame clinice în infecțiile digestive sunt:

   Sindrom digestiv dispeptic: inapetență, grețuri, vărsături, dureri abdominale, scaune diareice;

   Sindrom febril: constant în infecțiile sistemice, frecvent în enterocolitele de model invaziv, rar sau absent în diareile neinvazive.

   Sindrom acut de deshidratare: sete, uscăciunea tegumentelor și mucoaselor, facies teros cu ochii înfundați în orbite, nas ascuțit, turgor cutanat diminuat cu pliu cutanat leneș sau persistent. Poate evolua spre șoc hipovolemic și insuficiență renală acută cu oligurie până la anurie, retenție azotată;

   Tulburări hidro-electrolitice și acido-bazice: astenie musculară, adinamie, crampe musculare, tulburări de ritm cardiac datorat pierderilor de K-Ca;

   Sindrom nervos: cefalee, somnolență, adinamie, meningism.

 

4.2. DIAGNOSTIC DE LABORATOR

La toți bolnavii cu boala diareică acută se recomandă căutarea leucocitelor în scaun.

A. În cazul în care PMN sunt absente

   La pacienții care prezintă scaune diareice apoase, cu un debut sub 4 zile, sau in cazul toxinfecțiilor alimentare cu debut de câteva ore prin grețuri, vărsături, nu se face coprocultura.

   La pacienții cu boală diareică mai lungă de 4 zile, la copii din centre de minori, adulți din spitale cronice, călătorii recente, infecție HIV, diagnosticul se face etapizat:

   în prima etapa se face examenul coproparazitologic și coprocultura. Dacă acestea sunt negative:

   se fac investigații pentru determinarea etiologiei virale. Dacă și acestea sunt negative:

   se efectuează coprocultura pe mediul Sabouraud,

   se investighează cauze extrainfecțioase.

  B. În cazul în care PMN sunt prezente

            Se efectuează coproculturi repetate;

   dacă sunt negative se investighează bacteriile cu creștere dificilă pe mediile de cultură;

   La toate cazurile cu semne clinice de deshidratare se efectuează: ionograma serică, ASTRUP, creatinina, ureea, glicemia, hemoleucograma.

 

4.3. DATE EPIDEMIOLOGICE

Factorii epidemiologici principali

1.       Sursa de infecție

   umană: bolnavul cu formă tipică și atipică de boală, infectații inaparent, purtătorii

   extraumană reprezentată de animale peridomestice, mai rar sălbatice și de alimente contaminate de origine animală.

2.        Transmiterea, prin mecanism fecal-oral

   prin contact direct cu bolnavul

   prin contact cu mâinile murdare, cu obiecte contaminate

   prin consum de apă sau alimente contaminate (fructe de mare, pește)

   prin transport pasiv de către vectori (muște)

3.       Receptivitate

   generală

 

4.       Imunitate

- în general de scurtă durată, cu unele excepții (febra tifoidă)

Factorii epidemiologici secundari

- naturali de mediu: hipertermia, inundațiile

- economico-sociali: igiena precară, aglomerațiile, turismul

- biologici: înmulțirea muștelor, a gândacilor, rozătoarelor

Măsurile de profilaxie vor fi dezbătute la fiecare boală în parte.


5. TRATAMENT

La pacienții care prezintă scaune diareice apoase, cu un debut sub 4 zile, sau in cazul toxiinfecțiilor alimentare, tratamentul constă din :

   reechilibrare hidro-electrolitică și acido-bazică,

   Smecta, flonivin, ultralevure.

La pacienții cu boală diareică mai lungă de 4 zile, la copiii din centre de minori, adulții din spitale cronice, călătorii recente, infecție HIV, tratamentul constă în:

   Smecta sau un antiseptic intestinal (Saprosan).

   Tratament etiotrop în funcție de agentul patogen identificat, după testarea chimiosensibilității

   Tratament de reechilibrare hidro-electrolitică și acido-bazică la toate cazurile care-l necesită.