INFECȚIA URLIANĂ

1. DEFINIȚIE

Boală infecțioasă acută virală, generalizată, mai frecventă la școlari și adolescenți, caracterizată clinic prin afectarea glandelor salivare, pancreasului, sistemului nervos și gonadelor.

2. ETIOLOGIE

*   virusul urlian din familia Paramyxoviridae;

*   rezistență scăzută în mediul extern, fiind inactivat de căldură, UV, fenol, formol.

3. MANIFESTĂRILE PROCESULUI EPIDEMIOLOGIC

Afecțiunea evoluează endemic, cu focare epidemice mai ales în colectivități de școlari sau adolescenți. Grupa de vârstă cea mai afectată este 5-14 ani. Epidemiile survin la interval de 4-5 ani, mai ales iarna-primăvara.

Incidența la 100000 locuitori, în anul 1998, a fost de 179,31 în România și de 208,9 în vestul țării.

4. DIAGNOSTIC POZITIV

4.1. DIAGNOSTIC CLINIC

*   Incubația: 12-23 zile, în medie 14-18 zile.

Parotidita epidemică

*   Debut relativ brusc, cu febră, fiori, cefalee, mialgii și senzația de tensiune dureroasă a lojii parotidiene.

*   Perioada de stare începe în momentul tumefierii unei glande parotide, urmată curând de bilateralizare, ceea ce conferă aspectul caracteristic de facies ''pară''. Tegumentul care acoperă glandele parotide este neted, destins, lucios, dar cu colorație normală.

 La palpare parotidele tumefiate au consistență elastică și sunt ușor sensibile, spre deosebire de parotidita septică în care consistența este inițial lemnoasă, apoi apare fluctuență, este foarte dureroasă la palpare, iar tegumentul suprajacent este roșu violaceu.

Examenul cavității bucale decelează limbă intens saburală, secreție salivară redusă, orificiul canalului Stenon este inflamat, proeminent, roșu cu puncte echimotice.

Febra se menține câteva zile la valori de 38-39°C. Tumefacția parotidiană cedează în 7-10 zile. În cursul parotiditei mai pot fi prinse în proces inflamator glandele submaxilare și sublinguale.

Orhita urliană

            Apare mai frecvent după pubertate. Poate fi uni sau bilaterală.

La 4-5 zile de la debutul parotiditei febra atinge brusc valori de 40°C, bolnavul acuză cefalee, greață, vărsături, agitație.

Examenul obiectiv evidențiază un testicol tumefiat, cu scrotul edemațiat, roșu, în procesul inflamator fiind cuprins, atât testicolul, cât și vaginala.

Evoluția se face cu regresiune treptată în 10 zile, cu restitutio ad integrum în 50 % din cazuri; azoospermia și sterilitatea apar în 1-2% din cazuri, când orhita este bilaterală.

Pancreatita urliană

            Se manifestă, cel mai frecvent, ca formă clinică frustă. Clinic bolnavii acuză dureri în mezogastru și etajul abdominal superior, anorexie, vărsături.

Pancreasul endocrin este afectat pasager  cu scăderea toleranței la glucoză.

Meningita urliană

Este cea mai frecventă localizare extraparotidiană a infecției urliene. Poate să apară ,atât ca meningită primară (singura manifestare a infecției cu virusul urlian), cât și ca meningită secundară. Cel mai frecvent debutul meningitei urliene se situează la 7-8 zile de  la  apariția tumefacției parotidiene, dar poate fi și prima manifestare a infecției.

Meningita urliană recunoaște toate aspectele clinice și biologice care caracterizează o meningită virală.

Encefalita urliană

Este o localizare rară  (0,2-0,5 %) și se manifestă cu convulsii, delir, comă, modificări EEG. Deși, evoluția este în general favorabilă, sechelele postencefalitice sunt posibile (hidrocefalie prin închiderea  apeductului Silvius).

4.2. DIAGNOSTIC DE LABORATOR

            A. Teste de laborator nespecifice

*   în cazurile necomplicate: leucopenie (limfocitoză și apariția de plasmocite și celule Turck) și neutropenie, moderate;

*   în orhita urliană: leucocitoză (până la 20 000 elemente/mm3 sau mai mult) și neutrofilie,

*   după parotidită: amilazemia și amilazuria sunt crescute timp de 3 săptămâni.

      B. Diagnostic specific nu se practică în mod obișnuit.

Produse patologice:  salivă, urină, LCR, sânge.

1.Cultivare produsele patologice se inoculează în culturi celulare primare sau simiene. Efectul citopatic se caracterizează prin apariția celulelor gigante și a sincițiilor.

Pentru identificare se utilizează: reacția de hemaglutinoinhibare și imunofluorescența cu anticorpi monoclonali.  

Inocularea în membrana corio-alantoidă a ouălor embrionate determină hemaglutinarea lichidelor amniotice.

2. Diagnostic serologic confirmă infecția prin decelarea anticorpilor IgM și IgG specifici (tehnica ELISA, RIA, RFC).

Adulții, în procent de 80 %, prezintă anticorpi protectori decelabili. Anticorpii pot fi transmiși pasiv de la mamă la făt.

După îmbolnăvire, la 2-3 săptămâni, apar anticorpii anti-HN, care ating titruri maxime la o lună. 

Anticorpii anti-NP decelabili din prima săptămână nu sunt protectori.

3. Testul intradermic cu antigen urlian (suspensie de virus inactivat din parotidă de maimuță); o reacție eritematoasă depășind 10 mm în diametru, după 48 ore, pledează pentru imunitate.

4.3. DATE EPIDEMIOLOGICE

Factorii epidemiologici principali

1. Izvorul de infecție

*   bolnavul cu oreion, contagios 6 zile înainte de debut și 9-10 zile în perioada de stare

Indicele de contagiozitate este de circa 40%;

*   infectații inaparent, aproximativ 40% din cazuri.

2. Transmiterea

*   aeriană,  prin picături;

*   prin obiecte recent contaminate cu secreții, salivă.

3.   Receptivitate

- generală

4.   Imunitate

*   după infecție, de lungă durată, chiar toată viața;

*   transplacentară, până la 6 luni;

*   postvaccinală, peste 10 ani.

Profilaxie și combatere

1. Măsuri față de izvorul de infecție

*   izolarea cazurilor, deobicei la domiciliu;

*   declarare numerică, lunară;

*   contacții copii vor fi supravegheați pe perioada de incubație maximă pentru oreion (21 de zile).

2. Măsuri față de căile de transmitere

*   aerisirea încăperilor, curățenia, dezinfecția obișnuită sunt suficiente datorită rezistenței scăzute a virusului în mediul extern.

3. Măsuri față de receptivi

*   imunizarea activă, cu vaccin viu atenuat, utilizat ca trivaccin în asociere cu cel antirujeolic și antirubeolic; protecția este de 95-98%.

Este contraindicat la cei cu alergie la proteinele de ou, la cei cu imunodepresii importante, la gravide.

Vaccinarea este indicată începând cu vârsta de 1 an.

Efectele adverse sunt rare și de importanță minimă.

*   imunizarea pasivă cu imunoglobuline specifice, nu mai este de actualitate.

5. TRATAMENT

*   Izolare la domiciliu 14 zile; se internează doar localizările secundare: meningita, orhita, pancreatita.

*   Dietă cu conținut redus de lipide și glucide concentrate.

*   Igiena cavității bucale.

*   Antalgice, antipiretice, antiinflamatorii (corticoizii se administrează doar în meningite, encefalite, orhite).