Unde punem asistenta medicala primara: in centru sau la baza sistemului de sanatate?

În urmă cu 15 de ani s-a înfiinţat Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Asistenţa medicală românească a intrat într-o nouă eră! Era asigurărilor de sănătate! O fi de bine, o fi de rău? Cine poate şti! Oricum, de 15 de ani nu am avut parte de o analiză serioasă a implicaţiilor introducerii asigurărilor de sănătate, a rezultatelor, a problemelor care au apărut.

S-au schimbat legile într-o succesiune ameţitoare, s-au schimbat miniştrii, s-au schimbat conducerile Casei Na- ţionale de Asigurări de Sănătate, s-au încercat diverse scheme şi, în final, am ajuns aici. La sistemul de astăzi, aşa cum este el, cu un amestec de public-privat, cu manageri buni sau mai puţin buni, în care fiecare se luptă pentru atragerea de finanţări pe orice cale pentru nevoile sistemului (și aici includ nevoile personale ale lucrătorilor din sistem).

Asistenţa medicală primară a suferit modificări importante. Medicul de medicină generală a devenit medic de familie, antreprenor, manager al propriului cabinet, în relaţie contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate. Cel puţin în aparenţă! De fapt, responsabilităţile şi problemele legate de finanţarea cabinetelor medicale - ca spaţiu, dotări, utilităţi - au intrat în sarcina medicului de familie. Există multe probleme legate de proprietatea asupra spaţiilor, unele spaţii sunt luate în comodat, altele închiriate, iar destul de multe sunt în proprietatea medi- cilor de familie. Unele au fost cumpărate de la primării, altele au fost amenajate în spaţii cumpărate de medici şi amenajate pentru a fi cabinete medicale. Nu voi intra în detalii privind spaţiile, dar trebuie subliniat faptul că, în cele din urmă, nu a existat și nu există nici un sprijin real pentru un medic care doreşte să-şi deschidă un cabinet de medicina familiei (şi este valabil şi pentru alte speci- alităţi). Pe de altă parte, asistenţa medicală secundară şi cea terţiară nu au această problemă, deoarece - nu-i aşa? - este vorba de asistenţă publică, spitalele sunt ale noastre, ale tuturor! Ca atare, ele pot beneficia de finanţări de la bugetul statului, de la bugetele primăriilor sau ale consiliilor judeţene! Oricum, pentru aleşi dă mai frumos să amenajeze sau să extindă un spital decât zece cabinete de medicina familiei! Inclusiv fondurile structurale au suficiente programe care să finanţeze spitalele, care sunt publice, şi foarte rar cabinetele din asistenţa primară, care sunt private! Privaţii ar face bine să-şi finanţeze singuri business-ul, că doar fac profit! Cam aşa gândesc mulţi dintre cei care fac regulile în ţara noastră! Cel puţin în această direcţie, atât politicienii de stânga, cât şi cei de dreapta sunt de aceeaşi părere!

În realitate, cabinetele de medicina familiei sunt depen- dente aproape 100% de finanţarea primită de la sistemul de asigurări de sănătate. Neexistând un sistem real de asigurări private de sănătate, cabinetele depind de contractul cu CNAS. Asta înseamnă că medicii de familie sunt un fel de salariaţi ai CNAS! Afirmaţia poate supăra pe mulţi, dar acesta este adevărul! Oricum nu ar fi nici o ruşine, dar asta înseamnă că responsabilitatea pentru asistenţa medicală primară o are, evident, şi finanţatorul (CNAS), dar şi Ministerul Sănătăţii. Şi mai înseamnă că sistemul de sănătate trebuie privit ca un ansamblu, nu diferenţiat pentru public - privat, asistenţă primară/ secundară/terţiară etc.

Mai trebuie amintit că medicina familiei, deşi a întrat prima în reforma legată de asigurările de sănătate, deşi reprezintă un sector important din asistenţa medicală publică, respectiv peste 10.000 de cabinete, o treime din personalul medical din ţară, se adresează întregii populaţii a ţării, niciodată nu a existat un departament în Ministerul Sănătăţii, DSP-uri sau CNAS care să se ocupe de politici de sănătate pentru medicina familiei sau care să soluţioneze problemele din acest domeniu de activitate. Dar întotdeauna au existat structuri care s-au ocupat de spitale şi alte câteva domenii mai speciale (asistenţa mamei şi copilului, boli transmisibile etc.).

Nici nu este de mirare că, în aceste condiţii, politicile în acest domeniu au fost neclare, insuficiente sau poate chiar inexistente.

Citeste tot articolul...