Arăt 3 rezultat(e)

Eşecul rolului de gatekeeper al medicinei de familie în România

Rolul de gatekeeper a fost şi rămâne un mecanism de reglare al accesului la servicii medicale, prin care medicul de familie autorizează accesul la consultaţii de specialitate, investigaţii şi spital. Serviciile medicale au costuri, iar ele sunt într-o continuă creştere, astfel încât sistemele de sănătate, în general, caută soluţii prin care să se evite risipa. …

Geanta doctorului

Geanta doctorului a fost întotdeauna un simbol al medicului din comunitate. Conţinutul s-a mai schimbat de-a lungul tim­pului, dar rămân valabile câteva amănunte pe care orice medic trebuie să le cunoască. Articolul prezintă un scurt is­to­ric al evoluţiei genţii medicului şi încearcă să atragă aten­ţia asupra necesităţii de a aborda serios acest accesoriu al medicului.  …

Resursele umane şi competenţele

Una dintre cele mai importante valori ale unui cabinet me­di­cal este resursa umană. De aceea, cabinetele medicale, mai mici sau mai mari, trebuie să aibă câteva noţiuni le­ga­te de managementul resurselor umane. De asemenea, tre­bu­ie să cunoaştem şi să urmărim sistemul educaţional, de­oa­rece el pregăteşte profesioniştii cu care, în mod inerent, vom colabora cu toţii. …

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support
Dr. Marius Marginean
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.