Despre noi

Share Button

Serviciul Forlex este componentă a Portalului Medfam.

Consultatiile juridice din Forlex sunt asigurate de cei doi membri ai Portalului Medfam: Avocat Loredana Milos si Dr. Paul Serban.

 

Avocat MILOŞ LOREDANA LUMINIŢA 

Este licenţiată în drept a Universităţii de Vest Timişoara, membră a Baroului Timiş din 1997. Din 1999 este avocat titular la Cabinetul Individual de Avocatură Loredana Miloş din Timişoara.

Este colaborator al CNSMF, pe probleme juridice, din 2003 şi colaborator la rubrica juridică a revistei Pharma Business

Este masterand la Facultatea de Sociologie şi Psihologie, Universitatea de Vest Timişoara – cursul de Master "Prevenirea violenţei împotriva copilului în familie şi societate".

Din 2010 este formator acreditat CNFPA, participând ca lector pentru legislaţie, în diverse proiecte.

Este unul dintre cei mai vechi colaboratori ai Portalului Medfam, cea care a coordonat secţiunea Forlex din 2004 pana prin 2006. 

Este căsătorită, soţul fiind medic specialist de sănătate publică şi management si au un copil.

"În activitatea de avocatură exercitată individual am învăţat să fiu extrem de responsabilă pentru calitatea muncii prestate, având prilejul de a dobândi experienţă profesională de-a lungul celor 15 ani prin implicarea în speţe de factură variată: litigii de drept civil (dreptul familiei, drept de proprietate, pretenţii, rezilieri, rezoluţiuni şi anulări sau nulităţi de contracte, asociaţii şi fundaţii; litigii de drept comercial (pretenţii pe drept comun, contracte, somaţii de plată, înfiinţări şi modificări societăţi comerciale, lichidare societate comercială); litigii de drept administrativ (anulare acte administrative, plângeri contravenţionale); litigii de dreptul muncii, pensii; litigii de drept penal (plângeri prealabile, pretenţii ale părţilor civile, susţinerea intereselor inculpaţilor)."

 

Dr. PAUL ŞERBAN

Dr. Paul SerbanEste medic primar de medicină generală/medicină de familie, formator de medicina familiei.

Activează ca medic în mediul rural, în judeţul Botoşani din anul 1988.
A participat la elaborarea ghidului de durere lombară, în cadrul grupului de lucru pentru elaborarea ghidurilor pentru medici de familie, proiect coordonat de Centrul Naţional de Studii pentru Medicina Familiei.
De asemenea, a participat şi la proiectele legate de "Dispensarele santinelă" în cadrul programului MediNet şi la elaborarea criteriilor de evaluare a cabinetelor EPA (European Practice Assessment) sub egida CNSMF.
Este reprezentant al Romaniei în cadrul EANA, organizaţia europeană a medicilor cu liberă practică. Este membru al EURIPA, Organizaţia europeană a medicilor de familie din rural, în cadrul căreia a fost desemnat, ca reprezentant al Romaniei în "EURIPA International Advisory Board".
Ca membru EURACT (Organizatia europeana a medicilor formatori) a participat la un curs de instruire si formare ce a avut loc in Portugalia, in anul 2007.
A participat, în cadrul unui proiect internaţional privind condiţiile de mediu în care îşi desfăşoară viaţa copii şi influenţele acestuia asupra dezvoltării lor, încheiat cu o conferinţă derulată la Bratislava unde a prezentat lucrarea "Intoxicaţia cu nitriţi" la copiii din mediul rural, în anul 2007.

A facut parte din grupul de cabinete din mediul rural din 8 state europene, printre care şi România, care au derulat un proiect legat de asigurarea urgenţelor şi rezolvarea cazurilor de "Acute chest pain", în perioada 2009-2010.
A participat la elaborarea legislatiei secundare la Legea 95/2006, în cadrul unui grup de lucru, în special la elaborarea Ordinului de ministru nr. 1332 privind vânzarea unui praxis.
De asemenea. a participat la elaborarea unui ghid de alimentaţie sănătoasă în cadrul proiectului VIAŢA, coordonat de Ministerul Sănătăţii cu sprijinul Ambasadei Norvegiei.
Este preţedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Botoşani şi membru în senatul SNMF, iar din 2011,  vicepreşedinte al Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, având în coordonare departamentul de rural.
Reprezintă judeţul Botoşani în Consiliul Naţional al CMR, fiind şi membru al Comisiei de Medicina Familiei al Colegiului Medicilor din România.
În perioada aprilie 2011 – octombrie 2012 a fost consilier personal al ministrului sănătăţii pe probleme de medicină de familie.
Este căsătorit, soţia fiind tot medici primar de medicină de familie şi au doi copii.