Norma din 07/04/2004

Print Friendly
Share Button

de aplicare a Legii drepturilor pacientului nr. 46/2003

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 356 din 22/04/2004

    Art. 1. – Unitătile sanitare de orice fel, denumite în continuare unităti, care acordă îngrijiri de sănătate sau îngrijiri terminale si în care sunt efectuate interventii medicale, au obligatia de a furniza pacientilor informatii referitoare la:

   a) serviciile medicale disponibile si modul de acces la acestea;

b) identitatea si statutul profesional al furnizorilor de servicii de sănătate;

c) regulile si obiceiurile pe care trebuie să le respecte pe durata internării în unităti cu paturi;

d) starea propriei sănătăti;

e) interventiile medicale propuse;

f) riscurile potentiale ale fiecărei proceduri care urmează a fi aplicată;

g) alternativele existente la procedurile propuse;

h) date disponibile rezultate din cercetări stiintifice si activităti de inovare tehnologică;

i) consecintele neefectuării tratamentului si ale nerespectării recomandărilor medicale;

j) diagnosticul stabilit si prognosticul afectiunilor diagnosticate.

Art. 2. – (1) Unitătile trebuie să asigure accesul egal al pacientilor la îngrijiri medicale, fără discriminare pe bază de rasă, sex, vârstă, apartenentă etnică, origine natională, religie, optiune politică sau antipatie personală.

(2) Fiecare unitate trebuie să cuprindă în regulamentul propriu de organizare si functionare prevederi referitoare la obligatia personalului angajat privind dreptul pacientilor la respect ca persoane umane.

Art. 3. – Unitătile trebuie să utilizeze toate mijloacele si resursele disponibile pentru asigurarea unui înalt nivel calitativ al îngrijirilor medicale.

Art. 4. – În situatia în care interventiile medicale sunt refuzate de către pacienti care îsi asumă în scris răspunderea pentru decizia lor, acestora trebuie să li se explice consecintele refuzului sau opririi actelor medicale.

Art. 5. – În situatia în care este necesară efectuarea unei interventii medicale unui pacient care nu îsi poate exprima vointa, personalul medical poate deduce acordul acestuia dintr-o exprimare anterioară a vointei, dacă aceasta este cunoscută.

Art. 6. – (1) În situatia în care, pentru efectuarea unei interventii medicale, se solicită consimtământul reprezentantului legal al pacientului, acesta trebuie să fie implicat în adoptarea deciziei, în limitele capacitătii sale de întelegere.

(2) În situatia în care furnizorii de servicii medicale consideră că interventia este în interesul pacientului, iar reprezentantul legal refuză să îsi dea consimtământul, unitătile au obligatia efectuării în cel mai scurt timp posibil a demersurilor pentru constituirea comisiei de arbitraj de specialitate, în conformitate cu dispozitiile legale în vigoare.

Art. 7. – (1) Fotografierea sau filmarea pacientilor în unităti, în cazurile în care imaginile sunt necesare pentru stabilirea diagnosticului si a tratamentului sau pentru evitarea suspectării unei culpe medicale, se efectuează fără consimtământul acestora.

(2) În toate situatiile care nu sunt prevăzute la alin. (1) unitătile sunt obligate să asigure obtinerea consimtământului pacientului.

Art. 8. – Participarea la activităti de cercetare stiintifică medicală a persoanelor care nu sunt capabile să-si exprime vointa poate fi realizată numai după obtinerea consimtământului reprezentantilor legali si numai în situatia în care cercetarea respectivă este efectuată si în interesul pacientilor.

Art. 9. – Unitătile trebuie să asigure accesul neîngrădit al pacientilor la datele medicale personale.

Art. 10. – (1) În situatiile în care se solicită informatii cu caracter confidential, unitătile au obligatia să asigure respectarea cadrului legal privind furnizarea acestora.

(2) În situatiile în care datele referitoare la viata privată, familială a pacientului influentează pozitiv stabilirea diagnosticului, tratamentul sau îngrijirile acordate, unitătile le pot utiliza, dar numai cu consimtământul acestora, fiind considerate exceptii cazurile în care pacientii reprezintă pericole pentru ei însisi sau pentru sănătatea publică.

Art. 11. – În situatiile în care sarcina reprezintă un factor de risc major si imediat pentru sănătatea femeii gravide, se acordă prioritate salvării vietii mamei.

Art. 12. – În asigurarea serviciilor din domeniul sănătătii reproducerii, unitătile trebuie să asigure conditiile necesare alegerii de către pacienti a celor mai sigure metode din punct de vedere al eficientei si lipsei de riscuri.

Art. 13. – (1) Unitătile au obligatia de a asigura efectuarea de interventii medicale asupra pacientului numai dacă dispun de dotările necesare si de personal acreditat.

(2) Interventiile medicale asupra pacientului pot fi efectuate în absenta conditiilor prevăzute la alin. (1) numai în cazuri de urgentă apărute în situatii extreme.

Art. 14. – Unitătile pot asigura, la cererea pacientului sau a familiei acestuia, cadrul adecvat în care acesta poate beneficia de sprijinul familiei si al prietenilor, de suport spiritual si material pe tot parcursul îngrijirilor medicale.

Art. 15. – (1) La cererea pacientilor internati, unitătile cu paturi trebuie să asigure conditiile necesare pentru obtinerea de către acestia a altor opinii medicale, precum si pentru acordarea de servicii medicale de către medici acreditati din afara unitătii.

(2) Plata serviciilor medicale acordate pacientilor internati de către medicii prevăzuti la alin. (1) se efectuează în conformitate cu dispozitiile legale în vigoare.

Art. 16. – În scopul asigurării continuitătii îngrijirilor acordate pacientilor, precum si a serviciilor comunitare necesare după externare, unitătile stabilesc parteneriate cu alte unităti medicale publice si nepublice, spitalicesti si ambulatorii, care dispun de medici, cadre medii sanitare si de alt personal calificat.

 

 

Comentariile sunt închise.