Hotărâre nr. 884 din 3 iunie 2004

Print Friendly
Share Button

privind concesionarea unor spaţii cu destinaţia de cabinete medicale

Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 526 din 10 iunie 2004

În temeiul art. 108 din Constituţie, republicată, al art. 14 alin. (4) şi (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 124/1998 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 629/2001, republicată, cu completările ulterioare, al art. 2 alin. (2) lit. p) din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor şi al art. 10 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

Art. 1. – (1) Bunurile imobile sau părţile acestora, aflate în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, în care funcţionează cabinete medicale înfiinţate potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 124/1998 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 629/2001, republicată, cu completările ulterioare, trec în proprietatea privată a statului, respectiv a unităţilor administrativ-teritoriale, potrivit art. 10 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică patrimoniului clinicilor universitare şi cabinetelor medicale din spitale, precum şi spaţiilor destinate funcţionării cabinetelor medicale din reţeaua proprie Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului Administraţiei şi Internelor, care rămân în domeniul public.

Art. 2. – (1) Concesionarea imobilelor în care funcţionează cabinetele medicale înfiinţate conform Ordonanţei Guvernului nr. 124/1998, republicată, cu completările ulterioare, prevăzute la art. 1 alin. (1), se face fără licitaţie publică şi potrivit dispoziţiilor prezentei hotărâri.

(2) Spaţiile concesionate potrivit alin. (1) vor fi utilizate doar în scopul desfăşurării de activităţi medicale.

Art. 3. – (1) Concesionarea se face prin contractul de concesiune încheiat între concedent şi concesionar.

(2) Au calitatea de concedent, în numele statului, judeţului, oraşului sau comunei:

a) Ministerul Sănătăţii, prin direcţiile de sănătate publică, pentru bunurile proprietate privată a statului aflate în administrarea acestora;

b) ministerele şi instituţiile centrale cu reţea sanitară proprie, pentru bunurile proprietate privată a statului aflate în administrarea acestora, conform prevederilor prezentei hotărâri;

c) consiliile judeţene sau consiliile locale, pentru bunurile proprietate privată a judeţelor, oraşelor sau comunelor, aflate în administrarea acestora;

d) Consiliul General al Municipiului Bucureşti, pentru bunurile proprietate privată a municipiului Bucureşti, aflate în administrarea acestuia.

(3) Calitatea de concesionar o are medicul titular al cabinetului sau cel delegat de medicii asociaţi, care funcţionează în spaţiul ce face obiectul concesionării, aceştia având drept de preferinţă faţă de alţi medici.

Art. 4. – (1) Concesionarea spaţiilor se face în schimbul unei redevenţe anuale, plătită de concesionar.

(2) Modul de calcul al redevenţei se stabileşte de către concedent, iar valoarea redevenţei se negociază cu concesionarul şi va fi de 1 euro/m ‚ /an în primii 5 ani.

(3) După primii 5 ani, nivelul minim al redevenţei se va stabili de către concedent, pornind de la preţul pieţei, sub care redevenţa nu poate fi acceptată.

(4) Redevenţa obţinută prin concesionare se face venit la bugetul de stat sau la bugetul local al comunei, oraşului, judeţului ori al municipiului Bucureşti, după caz, în funcţie de concedentul bunurilor imobile concesionate.

Art. 5. – (1) Durata concesiunii se stabileşte de către părţi, nu poate fi mai mică de 15 ani şi nu poate depăşi durata prevăzută de actele normative în vigoare.

(2) În situaţia în care concesionarul îndeplineşte condiţiile în vederea pensionării pentru limită de vârstă la un termen care se înscrie în cadrul duratei minime a concesiunii, contractul de concesiune se va încheia pe o perioadă care să nu depăşească data limită de pensionare.

(3) Încetarea contractului de concesiune poate avea loc în următoarele situaţii:

a) la expirarea duratei stabilite în contractul de concesiune;

b) în cazul în care interesul naţional sau local o impune, prin denunţarea unilaterală de către concedent, cu plata unei despăgubiri juste şi prealabile în sarcina concedentului;

c) în cazul nerespectării obligaţiilor contractuale de către concesionar, prin rezilierea unilaterală de către concedent, cu plata unei despăgubiri în sarcina concesionarului;

d) în cazul nerespectării obligaţiilor contractuale de către concedent, prin rezilierea unilaterală de către concesionar, cu plata de despăgubiri în sarcina concedentului;

e) la dispariţia, dintr-o cauză de forţă majoră, a bunului concesionat sau în cazul imposibilităţii obiective a concesionarului de a-l exploata, prin renunţare, fără plata unei despăgubiri;

f) în cazul în care titularul cabinetului medical nu mai desfăşoară activitate medicală.

(4) Concesionarul poate denunţa unilateral contractul de concesiune pentru motive personale, notificând concedentul cu 60 de zile înainte de data denunţării.

Art. 6. – În spaţiile în care se înfiinţează, se organizează şi funcţionează două sau mai multe cabinete medicale, în sistem tură/contratură, se încheie contract de concesiune cu fiecare titular de cabinet medical. Titularii de astfel de cabinete vor anexa la contractul de concesiune acordul lor de voinţă privind împărţirea timpului de folosinţă a spaţiului.

Art. 7. – (1) Spaţiile de folosinţă comună, respectiv holuri şi săli de aşteptare, grupuri sanitare, săli de tratament, camere de sterilizare, fişiere etc. sunt puse la dispoziţie concesionarilor, sub formă de cotă indiviză, pentru realizarea obiectului de activitate specific fiecărei specialităţi medicale.

(2) În contractul de concesiune se vor prevedea spaţiile de folosinţă comună, modalitatea de exploatare şi modul de suportare a cheltuielilor reprezentând întreţinerea acestora.

CAPITOLUL II

Iniţierea concesionării

Art. 8. – (1) Concesiunea se iniţiază de către concedent sau concesionar, astfel cum sunt prevăzuţi la art. 3.

(2) Concedentul are obligaţia să înştiinţeze în scris medicul titular al cabinetului medical, medicul delegat de medicii asociaţi sau reprezentantul legal al societăţii civile medicale despre intenţia de concesionare.

Art. 9. – (1) Spaţiile folosite în prezent pentru desfăşurarea de activităţi medicale, care nu se solicită a fi concesionate şi care nu mai servesc realizării obiectului de activitate al unităţii medicale ce le administrează, pot fi scoase la concesionare prin licitaţie publică, potrivit dispoziţiilor legale.

(2) Concesionarea spaţiilor prevăzute la alin. (1) se face numai în scopul desfăşurării de activităţi medicale, cu aprobarea Ministerului Sănătăţii sau direcţiei de sănătate publică, după caz.

CAPITOLUL III

Contractul de concesiune

Art. 10. – (1) Contractul de concesiune se încheie în termen de maximum 15 zile de la data la care a fost iniţiată procedura concesionării, conform modelului-cadru, aprobat prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului administraţiei şi internelor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) Este interzisă subconcesionarea în tot sau în parte, unei terţe persoane, a spaţiului care face obiectul contractului de concesiune.

(3) Schimbarea destinaţiei spaţiilor după concesionare atrage rezilierea de drept a contractului de concesiune.

(4) Concesionarul are obligaţia de a restitui bunul concesionat, după expirarea contractului de concesiune, cel puţin în condiţiile în care a fost preluat, în caz contrar urmând să suporte contravaloarea daunelor produse.

CAPITOLUL IV

Dispoziţii finale

Art. 11. – (1) Bunurile mobile, proprietate privată a statului, aflate în dotarea spaţiilor ce se concesionează, pot fi atribuite, la cerere, cu titlu gratuit, concesionarilor, cu aprobarea direcţiilor de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti.

(2) Condiţiile atribuirii vor fi stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

Art. 12. – Dispoziţiile prezentei hotărâri se completează cu prevederile Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor şi ale Normelor metodologice-cadru de aplicare a Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 216/1999, cu modificările ulterioare.

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NĂSTASE

Contrasemneaz ă :

Ministrul S ă n ă t ă ţii,

Ovidiu Brânzan

p. Ministrul de Stat, Ministrul Administraţiei şi Internelor,

Toma Zaharia,

Secretar de Stat

Ministrul delegat pentru Administraţia Public ă ,

Gabriel Oprea

p. Ministrul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului,

Traian Panait,

Secretar de Stat

Ministrul Ap ă r ă rii Naţionale,

Ioan Mircea Paşcu

Ministrul Finanţelor Publice,

Mihai Nicolae T ă n ă sescu

Bucureşti, 3 iunie 2004.

Nr. 884

Comentariile sunt închise.