privind curăţenia şi dezinfecţia în unităţile sanitare

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 194bis din 26/03/2003

   1. CURĂŢENIA

   1.1. DEFINIŢIE

    CURĂŢENIA este metoda de decontaminare care asigură îndepărtarea microorganismelor de pe suprafeţe, obiecte sau tegumente, odată cu îndepărtarea prafului şi a substanţelor organice.

    Aplicarea corectă a metodelor de curăţenie a suprafeţelor, obiectelor şi echipamentelor poate realiza o decontaminare de 95-98%, foarte apropiată de cea obţinută prin dezinfecţie. Prin activitatea de curăţenie se acţionează asupra tuturor microorganismelor. Nu înlocuieşte dezinfecţia.

 

   1.2. METODE GENERALE DE EFECTUARE A CURĂŢENIEI.

    Spălarea, ştergerea, aspirarea, perierea.

   1.2.1. Prin spălare sunt îndepărtate, prin udare, concomitent cu procedurile mecanice, pulberile şi substanţele organice. Puterea de spălare depinde de capacitatea de udare. Spălarea se realizează prin folosirea de apă caldă şi substanţe tensioactive. Apa caldă, la 35-45°C, are o putere de spălare, superioară apei reci, deoarece are o putere mai mare de emulsionare şi dizolvare. Înmuierea cu apă fierbinte (peste 55°C) are dezavantajul coagulării proteinelor, pe care le face aderente de suportul tratat. În funcţie de suportul de tratat, la apa caldă se adaugă 1-2% carbonat de sodiu, săpun sau detergenţi anionici sau produse etichetate şi avizate/autorizate de Ministerul Sănătăţii şi Familiei ca detergent dezinfectant sau produs pentru curăţare şi decontaminare.

    Condiţii de eficacitate:

– utilizarea apei calde cu calităţi chimice corespunzătoare (apa cu duritate mică are efect de spălare optim) şi cu putere de udare mare, prin adaosul unor cantităţi optime de agenţi tensioactivi;

– asocierea spălării cu metode mecanice: agitare, periere, frecare;

– respectarea timpilor de înmuiere şi de spălare (în funcţie de puterea de spălare a apei, de mijloacele mecanice utilizate şi de obiectul supus spălării); spălarea trebuie urmată de clătire abundentă.

    Spălarea poate fi simplă (ex.: în igiena individuală, spălarea mâinilor, curăţenia pavimentelor şi a mobilierului) sau asociată cu un ciclu de dezinfecţie prin căldură umedă (ex.: utilizând maşini de spălat pentru lenjerie, veselă, sau cu program inclus de spălare şi dezinfecţie, etc.) şi se completează cu o dezinfecţie chimică cu produse etichetate şi avizate/autorizate ca dezinfectant pentru suprafeţe în ariile cu potenţial de risc infecţios (ex.: suprafeţe în blocuri operatorii, blocuri de naştere, pregătirea tratamentelor, suprafeţe de lucru în laboratoare, etc.).

   1.2.2. Prin ştergerea umedă a suprafeţelor (ex.: lambriuri, mobilier) se realizează îndepărtarea microorganismelor. Se practică pentru întreţinerea curăţeniei în intervalele dintre spălări.

    Condiţii de eficacitate: utilizarea de lavete (ştergătoare) curate; umezirea lor cu soluţii proaspete de produse etichetate şi avizate/autorizate de Ministerul Sănătăţii şi Familiei ca detergent, detergent dezinfectant; schimbarea frecventă a lavetelor şi a apei de ştergere. La sfârşitul operaţiunii se efectuează decontaminarea lavetelor utilizate.

   1.2.3. Aspirarea. Curăţenia prin aspirare este recomandabilă numai cu aspiratoare cu proces umed, a căror construcţie permite curăţarea şi dezinfecţia lor şi menţinerea uscată după utilizare.

   1.2.4. Metode combinate. Pentru curăţenia pavimentelor şi a mochetelor (este recomandată limitarea utilizării lor în spaţiile unităţilor sanitare) pot fi utilizate aparate care realizează spălarea şi aspirarea umedă.

   1.2.5. Alte metode de curăţenie, în anumite cazuri se pot utiliza măturatul sau periatul umed, metode care au eficacitate redusă. Nu se recomandă măturatul uscat, sau scuturatul, în încăperi, locuri circulate sau aglomerate.

   1.2.6. Curăţenia şi dezinfecţia în încăperi trebuie întotdeauna asociate cu aerisirea.

    Curăţenia se practică în mod obişnuit ca metodă de decontaminare profilactică; în bolile infecţioase cu transmitere aeriană (ex.: rubeolă, rujeolă, varicelă etc.) aerisirea este singura metodă de decontaminare necesară în focar.

 

   1.3. PRODUSE UTILIZATE ÎN PROCESUL DE EFECTUARE A CURĂŢENIEI

    Curăţenia se realizează cu produse etichetate de producător ca fiind:

• produse destinate curăţeniei sau

• produse detergent – dezinfectante

   1.3.1. SĂPUNURI

    Săpun tare: întreţinerea suprafeţelor cu ceramică, ulei, oţel inoxidabil.

    Săpun moale (săpun negru): curăţare grosieră (ex.: paviment mozaicat, gresie).

   1.3.2. DETERGENŢI

    Detergenţi neutri sau detergenţi lichizi universali pentru: mobilier, paviment, veselă şi spălarea manuală a textilelor.

    Detergenţi alcalini sau „decapanţi”. În funcţie de diluţie: spălarea zilnică a pavimentelor sau/şi decaparea pavimentului placat (întreţinere de fond), înainte de aplicarea unui nou tratament.

    Detergenţi acizi sau „detartranţi”: curăţarea materialelor cu depuneri de piatră: ceramică, pavimente placate cu materiale care suportă acizi, sticlărie de laborator, bazine, bazinete, urinare.

    Dacă produsul este avizat pentru sectorul alimentar, se spală veselă şi ustensile de bucătărie.

    Detartranţi „tamponaţi” utilizaţi pentru: robinete, baterii, chiuvete inox, alte articole inox.

    Detergenţi-dezinfectanţi sau detergenţii cationici sunt produse a căror proprietate principală este cea de curăţare şi secundar dezinfectantă.

   1.3.3. ABRAZIVE

    Curăţarea punctuală a suprafeţelor dure, obiectelor sanitare, pavimentelor, cu precauţie pentru suprafeţele emailate.

   1.3.4. PRODUSE PENTRU LUSTRUIT

    Detergenţi lustruitori sau „de ceruire”: spălarea pavimentelor

 

   1.4. REGULI FUNDAMENTALE ÎN UTILIZAREA PRODUSELOR FOLOSITE ÎN ACTIVITATEA DE CURĂŢENIE

   1.4.1. Reguli:

    Folosirea doar a produselor avizate/autorizate de Ministerul Sănătăţii/Ministerul Sănătăţii şi Familiei pentru utilizare în sectorul sanitar.

    Respectarea tuturor recomandărilor producătorului.

    Respectarea regulilor de protecţie a muncii (purtarea mănuşilor, ochelarilor de protecţie, echipamentelor impermeabile, etc.).

    Etichetarea şi închiderea ermetică a recipientelor. Eticheta trebuie să conţină: numele produsului, familia căreia îi aparţine, termenul de valabilitate, diluţia de lucru, data la care s-a făcut diluţia, perioada de utilizare a produsului diluat menţinut în condiţii adecvate (cu specificare pentru ceea ce înseamnă „condiţii adecvate”).

    NU este permis amestecul produselor! Există riscul unor reacţii chimice periculoase pentru cel care le manipulează, precum şi riscul de inactivare şi incompatibilitate.

    NU este permisă utilizarea ambalajelor alimentare pentru produsele de întreţinere a curăţeniei!

    Distribuirea produselor la locul de utilizare (pe secţii/compartimente) în ambalajul original.

    Asigurarea rotaţiei stocurilor, pentru înscrierea în temenele de valabilitate.

    NU este permisă aruncarea ambalajelor goale, decât după ce au fost curăţate sau/şi neutralizate.

   1.4.2. Responsabili:

– Medicul şef de secţie/cabinet, asistenta şefă/asistenta de cabinet, care:

– stabilesc, împreună cu specialişti în igienă spitalicească, medici
epidemiologi, asistenţi de igienă (SPCIN), măsurile pentru realizarea
exigenţelor de igienă recomandate pentru spaţii.                        ˙
– realizează protocolul de igienă al secţiei/compartimentului/cabinetului
şi protocolul de utilizare a produselor de întreţinere folosite.
– formeză şi instruiesc personalul de execuţie cu privire la aceste
exigenţe şi protocoale.

– Personalul efector, după instruire prealabilă, consemnată în documente.

   

1.5. REGULI PENTRU DEPOZITAREA PRODUSELOR ŞI A USTENSILELOR FOLOSITE LA EFECTUAREA CURĂŢENIEI

   1.5.1. a) În unitatea sanitară, la nivel central, trebuie să existe spaţii special destinate depozitării produselor şi ustensilelor folosite în procesul de efectuare a curăţeniei, aflate în stoc. Spaţiile trebuie să asigure menţinerea calităţii iniţiale a produselor, până la utilizare.

   b) Condiţii pe care trebuie să le îndeplinească spaţiile de depozitare:

– pavimentul şi pereţii trebuie să fie impermeabili şi uşor de curăţat;

– zona de depozitare trebuie să permită aranjarea în ordine a materialelor de curăţenie şi accesul uşor la acestea;

– aerisirea: naturală;

– iluminatul corespunzător (natural + artificial);

– gradul de umiditate optim păstrării calităţilor

   1.5.2. a) În fiecare secţie/compartiment, trebuie să existe încăperi special destinate depozitării produselor şi ustensilelor utilizate pentru efectuarea curăţeniei, aflate în rulaj şi pregătirii activităţii propriu-zise.

   b) Condiţii pe care trebuie să le îndeplinească încăperile de depozitare de pe secţii – compartimente:

– pavimentul şi pereţii trebuie să fie impermeabili şi uşor de curăţat;

– aerisirea naturală;

– iluminatul corespunzător (natural + artificial);

– gradul de umiditate optim păstrării calităţilor;

– locul de organizare a activităţii, sursa de apă şi suprafaţa zonei de depozitare trebuie să permită aranjarea în ordine a materialelor de întreţinere şi accesul uşor la acestea; chiuvetă cu apă potabilă rece şi caldă, săpun, prosop, etc., pentru igiena personalului care efectuează curăţenia;

– chiuvetă (bazin) cu apă potabilă, pentru dezinfecţia şi spălarea ustensilelor folosite pentru efectuarea curăţeniei (lavete, torşoane, mopuri, perii, ş.a.). Dezinfecţia, spălarea şi uscarea materialului moale folosit la curăţenie se pot face utilizând maşini de spălat şi uscătoare;

– suport uscător pentru mănuşile de menaj, mopuri, perii, ş.a.;

– pubelă şi saci colectori (de unică folosinţă) pentru deşeuri.

 

   1.6. REGULI DE ÎNTREŢINERE A USTENSILELOR FOLOSITE PENTRU EFECTUAREA CURĂŢENIEI

   1.6.1. Zilnic, după fiecare operaţiune de curăţenie şi la sfârşitul zilei de lucru, ustensilele utilizate se spală, se curăţă (decontaminează), dezinfectează şi usucă.

    Curăţarea şi dezinfecţia ustensilelor complexe (perii detaşabile, mânerul periilor, aspirator, ş.a) se efectuează în funcţie de recomandările producătorului.

   1.6.2. Personalul care execută operaţiunile de curăţare şi dezinfecţie a materialului de curăţenie va purta mănuşi de menaj sau mănuşi de latex nesterile.

   1.6.3. Dezinfecţia materialului de curăţenie utilizat în:

– spaţiile fără risc se face cel puţin o dată pe săptămână,

– secţiile/compartimentele cu risc crescut se face de rutină, la sfârşitul activităţii (după fiecare utilizare).

   2. DEZINFECŢIA

   2.1 DEFINIŢIE

    Dezinfecţia este procesul prin care sunt distruse cele mai multe, sau toate microorganismele patogene (în proporţie de 99,99%) cu excepţia sporilor bacterieni, de pe obiectele din mediul inert.

    Dezinfecţia se aplică în cazurile în care curăţenia nu elimină riscurile de răspândire a infecţiei, iar sterilizarea nu este necesară.

    În orice activitate de dezinfecţie trebuie să se aplice măsurile de protecţie a muncii pentru a preveni accidentele şi intoxicaţiile.

   2.2. DEZINFECŢIA PRIN MIJLOACE FIZICE

   2.2.1. Dezinfecţia prin căldură

– Căldura uscată: flambarea şi incinerarea.

   2.2.1.1. Flambarea este utilizată în laborator; flambarea instrumentelor medico-chirurgicale în recipiente cu alcool este interzisă – fiind ineficace!

   2.2.1.2. Incinerarea se utilizează pentru obiecte contaminate, fără valoare şi pentru deşeuri cu potenţial contaminant, septice, de la săli de operaţie şi săli de tratamente, pentru piese anatomice rezultate din intervenţii chirurgicale, pentru cadavrele animalelor de laborator.

– Căldura umedă: pasteurizare şi fierbere

   2.2.1.3. Pasteurizarea: este o metodă de dezinfecţie a lichidelor, la temperaturi cuprinse între 55-95°C. După expunere, de durată variabilă în funcţie de rezistenţa germenilor, sunt distruse 90-95% din microorganismele patogene.

   2.2.1.4. Dezinfecţia prin spălare la temperatura de 60-95°C (dezinfecţie termică) este un proces complex la care, pe lângă acţiunea căldurii umede, se adaugă şi acţiunea detergenţilor sau a altor substanţe, cât şi acţiunea mecanică de spălare. Acest procedeu se foloseşte la spălarea şi dezinfecţia lenjeriei, veselei, sticlăriei de laborator, instrumentarului.

   2.2.1.5. Fierberea în apă la temperatura de 100°C sau utilizarea aburului de 100°C realizează distrugerea în decurs de 10-20 minute a formelor vegetative ale microorganismelor patogene, precum şi a unor forme sporulate mai puţin rezistente la temperaturi ridicate.

    Fierberea alimentelor este una din metodele curente de prevenire a bolilor transmisibile cu poartă de intrare digestivă. În anumite cazuri, pentru prevenirea acestor boli, apa de băut se consumă fiartă, răcită şi aerată.

    În absenţa maşinilor de spălat cu ciclu de dezinfecţie prin căldură, fierberea este indicată pentru dezinfecţia lenjeriei, tacâmurilor şi veselei care suportă temperatura de fierbere.

    Fierberea la temperaturi între 100-110°C se poate obţine prin adaosul unor substanţe care ridică punctul de fierbere (ex. adaosul de carbonat de sodiu, pentru fierberea lenjeriei).

    Dezinfecţia prin căldură umedă, cu fierul de călcat, completează decontaminarea lenjeriei, distrugerea formelor vegetative a bacteriilor, în 5-10 secunde şi a sporilor, în 50 secunde.

    Metoda este aplicabilă pentru ţesăturile care suportă acest tratament şi este eficace dacă ţesătura tratată este umezită uniform.

   2.2.2. Dezinfecţia cu raze ultraviolete

    Indicaţii: dezinfecţia suprafeţelor netede şi aerului în boxe de laborator, săli de operaţii, alte spaţii închise, pentru completarea măsurilor de curăţenie şi dezinfecţie chimică.

    Condiţii de eficacitate:

   2.2.2.1. Condiţii generale: utilizarea doar a lămpilor destinate dezinfecţiei; lămpile destinate dezinfecţiei pot fi fixe sau mobile, cu tuburi de UV între 15 şi 30 W, prevăzute să funcţioneze în absenţa omului (cu radiaţie directă) sau în prezenţa omului (cu radiaţie indirectă, ecranată şi fără emisie de ozon).

    Tuburile de raze ultraviolete trebuie să fie permeabile selectiv pentru radiaţia cu putere bactericidă maximă (radiaţia de 2537 Angstromi), să aibă o durată de funcţionare de minimum 7500 ore şi o putere bactericidă corespunzătoare (între 8 şi 13,5 W pentru tubul de 30 W). Tubul de ultraviolete trebuie să fie perfect curat înainte de utilizare.

    Alte condiţii generale: spaţiul în care se efectuează dezinfecţia cu radiaţii ultraviolete trebuie supus în prealabil unei curăţenii minuţioase: a tuturor suprafeţelor, iar temperatura mediului trebuie să fie între 15 şi 30°C şi umiditatea de maximum 60%.

   2.2.2.2. Condiţii speciale, pentru dezinfecţia suprafeţelor:

– se utilizează aparate cu radiaţie directă;

– dezinfecţia se efectuează în absenţa omului;

– durata de expunere se calculează ţinând seama de gradientul energetic al radiaţiei bactericide dat de distanţa dintre sursă şi suprafaţa tratată şi de cantitatea de energie necesară pentru distrugerea în proporţie de 99,90-99,99% a germenului test tratat. Se defineşte ca doză letală, cantitatea de energie necesară (uW/cm²) pentru distrugerea unui microorganism test în proporţie de 90%. Pentru a considera eficace dezinfecţia, se administrează 3-4 doze letale pe suprafaţa tratată.

   2.2.2.3. Condiţii pentru dezinfecţia aerului cu R.U.V. Se utilizează numai tipuri de aparate autorizate de Ministerul Sănătăţii/Ministerul Sănătăţii şi Familiei.

    Numărul lămpilor necesare pentru dezinfecţia aerului într-un spaţiu închis se calculează în funcţie de debitul de aer dezinfectat de fiecare aparat, volumul încăperii şi viteza de schimb a aerului din încăpere.

    Nu este admisă expunerea directă a persoanelor la radiaţia lămpilor de dezinfecţie cu raze UV; în cazul în care operatorul aparatului este în situaţia de a fi expus la radiaţia directă, el va purta echipament de protecţie (ochelari de sticlă, mască ce acoperă complet capul – cu fantă pentru vedere – şi mănuşi de cauciuc).

    Utilizarea aparaturii bazată pe radiaţii ultraviolete comportă folosirea de lămpi speciale, care au această destinaţie şi necesită efectuarea calculelor privind numărul aparatelor, stabilirea condiţiilor de realizare şi a duratei de expunere. Ignorarea condiţiilor necesare creează riscul nerealizării dezinfecţiei şi poate induce producerea de accidente.

    Achiziţionarea aparatelor de dezinfecţie cu raze ultraviolete trebuie să fie însoţită de documentaţia tehnică referitoare la toate datele privind caracteristicile şi modul de utilizare a aparatelor, pentru a asigura o acţiune eficace şi lipsită de nocivitate.
   2.3. DEZINFECŢIA PRIN MIJLOACE CHIMICE

    În unităţile medicale dezinfecţia se realizează, în principal, prin utilizarea unor substanţe dezinfectante chimice.

    Etichetarea acestor produse trebuie să fie în conformitate cu legislaţia în vigoare şi să conţină în mod obligatoriu concentraţiile de utilizare şi timpii de acţiune aferenţi pentru obţinerea fiecărei „acţiuni cide” în parte.

    Un produs etichetat ca detergent dezinfectant nu este similar cu un produs etichetat ca dezinfectant. Detergenţii-dezinfectanţi, în concentraţiile de utilizare recomandate de producător, sunt produse a căror principală acţiune este cea de curăţare. Dezinfecţia se realizează cu produse etichetate ca dezinfectând.

    Pentru un dezinfectant este importantă şi cunoaşterea acţiunii virulicide – împotriva virusurilor transmise prin sânge şi produse de sânge.

   2.3.1. Clasificarea dezinfecţiei (adaptată după CDC).

    Această clasificare se bazează pe tipul de microorganisme patogene distruse şi are în vedere timpul de contact necesar substanţelor dezinfectante pentru a distruge microorganismele.

    După aceste criterii, dezinfecţiei se clasifică pe patru nivele:

– Sterilizare chimică

– Dezinfecţie de nivel înalt

– Dezinfecţie de nivel intermediar

– Dezinfecţie de nivel scăzut

   2.3.1.1. STERILIZARE CHIMICĂ

    Realizează distrugerea tuturor microorganismelor şi a unui număr mare de spori bacterieni.

    Timpul de contact necesar al substanţei chimice cu substratul tratat este de câteva ore.

    Este obligatorie respectarea recomandărilor producătorului referitoare la timpul de contact şi condiţiile de realizare.

    Substanţele chimice care realizează sterilizarea chimică sunt:

– Glutaraldehida (2%)

– Peroxid de hidrogen stabilizat (6%)

– Acidul peracetic (diferite concentraţii)

   2.3.1.2. DEZINFECŢIA DE NIVEL ÎNALT

    Realizează distrugerea tuturor microorganismelor, cu excepţia unui număr mare de spori bacterieni.

    Timpul de contact necesar al substanţei chimice cu substratul tratat trebuie să fie de cel puţin 20 minute.

    Este obligatorie respectarea recomandărilor producătorului.

    Substanţele chimice şi mijloacele prin care se poate realiza dezinfecţia de nivel înalt sunt:

– Glutaraldehida (2%)

– Peroxidul de hidrogen stabilizat (6%)

– Acidul peracetic (diferite concentraţii)

– Hipocloritul de sodiu (5,25%)

    Se poate realiza cu produse etichetate de producător şi avizate/autorizate ca dezinfectante (care conţin şi alte clase de substanţe chimice sau combinaţii ale acestora) la concentraţia de utilizare la care sunt distruse toate microorganismele cu excepţia unui număr mare de spori bacterieni.

   2.3.1.3. DEZINFECŢIA DE NIVEL INTERMEDIAR (MEDIU)

    Realizează distrugerea Mycobacterium tuberculosis, a bacteriilor în formă vegetativă, a celor mai multe virusuri şi fungi, dar nu şi a sporilor bacterieni.

    Timpul de contact necesar al substanţei chimice cu substratul tratat este de 10 minute.

    Substanţele chimice care realizează dezinfecţia de nivel intermediar sunt:

– Fenoli

– Iodofori

– Alcooli

– Compuşi pe bază de clor

    Se poate efectua cu produse etichetate de producător şi avizate ca dezinfectante (care conţin şi alte clase de substanţe chimice sau combinaţii ale acestora) la concentraţia de utilizare la care se realizează distrugerea Mycobacterium tuberculosis, bacteriilor în forma vegetativă, celor mai multe virusuri şi fungi, dar nu distrugerea sporilor bacterieni.

   2.3.1.4. DEZINFECŢIA DE NIVEL SCĂZUT

    Poate distruge cele mai multe bacterii în forma vegetativă, unele virusuri, unii fungi, dar NU distruge microorganisme rezistente, cum sunt Mycobacterium tuberculosis, sau sporii bacterieni. Timpul de contact necesar al substanţei chimice cu substratul tratat este de sub 10 minute. Substanţele chimice care realizează dezinfecţia de nivel scăzut sunt:

– Dezinfectante care conţin fenoli, iodofori, substanţe cuaternare de amoniu şi agenţi de spumare;

– Alcooli (70°C, 90°C);

– Hipoclorit de sodiu (5,25%)

    Se poate efectua cu produse etichetate de producător şi avizate/autorizate de Ministerul Sănătăţii şi Familiei ca dezinfectante (care conţin şi alte clase de substanţe chimice sau combinaţii ale acestora) la concentraţia de utilizare la care se realizează distrugerea celor mai multe bacterii în forma vegetativă, a unor virusuri, a unor fungi, dar NU distrugerea microorganismelor rezistente, cum sunt Mycobacterium tuberculosis sau sporii bacterieni.

   2.3.2. CLASE CHIMICE DE SUBSTANŢE DEZINFECTANTE ŞI DEZINFECŢIA CHIMICĂ

   2.3.2.1. FENOLII

    Fenolii şi metil – fenolii se găsesc în cantitate mare în gudroanele cărbunilor de pământ, din care se separă prin distilare, sau se pot obţine prin sinteză. Fenolilor li se pot adăuga fracţiuni clorinate şi reziduuri de petrol, rezultând derivaţii fenolici.

    Fenolul şi derivaţii fenolici (fenoli)

    Fenolul a fost prima substanţă întrebuinţată în dezinfecţie. Actualmente nu se mai utilizează ca atare, ci sub forma de derivaţi fenolici, care au proprietăţi antibacteriene superioare fenolului.

    În comparaţie cu alte substanţe dezinfectante, fenolii sunt mai ieftini şi stabili în soluţie. Pentru a le creşte solubilitatea în apă se aditivează cu un detergent sau un săpun compatibil.

    Sunt corozivi pentru materialele din aluminiu, cupru, zinc.

    Fenolii au acţiune bactericidă, inclusiv pentru Pseudomonas aeruginosa, fungicidă şi tuberculicidă; nu au acţiune sporicidă. Prezenţa materialului organic nu influenţează activitatea biocidă. Deoarece au activitate virulicidă slabă sau nulă, ştiut fiind că pentru un dezinfectant este importantă prezenţa activităţii virulicide (îndeosebi împotriva virusurilor transmise prin sânge: virusurile hepatitice B, C, virusul imuno-deficienţei umane – HIV, etc.), dezinfectantele pe bază de fenol au o utilizare din ce în ce mai limitată.

    Folosirea fenolilor este limitată doar pentru dezinfecţia mediului (suprafeţe, aer).

    NU este recomandată utilizarea lor pentru dezinfecţia instrumentarului, datorită corozivităţii şi nici utilizarea ca antiseptice, datorită toxicităţii. Se folosesc, uneori, pentru dezinfecţia instrumentarului utilizat în anatomia patologică şi a echipamentelor contaminate cu bacilul tuberculozei, când nu se poate folosi decontaminarea prin căldură.

    NU este recomandată utilizarea fenolilor în ariile de preparare a mâncării, în ariile de cazare a bolnavilor, pentru dezinfecţia echipamentelor care vin în contact cu mucoasele, precum şi în secţiile de pediatrie şi nou-născuţi.

    Toxicitatea fenolului

    Fenolul este un toxic protoplasmatic, care pătrunde în interiorul celulei, prin solubilizarea lipidelor. Acţionează asupra sistemului nervos central producând hipotermie şi paralizia centrului vasomotor.

    Contactul cu pielea:

    Este un iritant puternic pentru piele. Local, fenolul exercită o acţiune caustică asupra pielii provocând leziuni grave, albicioase, dureroase. Gravitatea leziunilor este în funcţie de concentraţia soluţiei, timpul de contact şi dimensiunea zonei de expunere. Soluţiile diluate provoacă dermatite severe, mai ales la contact repetat.

    Contactul cu ochii:

    Este un iritant puternic pentru ochi. Pătrunderea accidentală în ochi a fenolului, sau a soluţiilor concentrate, provoacă o iritaţie severă, care poate duce la distrugerea corneei.

    Inhalare:

    Inhalarea sub formă de vapori, în doze cronice, duce la iritarea căilor respiratorii şi determină scleroza vaselor sanguine. Valoarea limită de expunere în aerul ambiental este 5 ppm sau 19 mg/m.c.

    Ingestia:

    În caz de ingestie, produce efecte caustice asupra tubului digestiv, tulburări neurologice, cardiovasculare, hepatice, renale.

    Doza letală pentru om este de 10 g fenol.

    Fenolul are simbolul de toxicitate „T” – toxic, otrăvitor.

    Prezintă următoarele fraze de periculozitate:

    R24/25 – toxic la contactul cu pielea şi prin ingestie;

    R34 – provoacă arsuri.

    Prezintă următoarele fraze de securitate:

    S2 – a nu se lăsa la îndemâna copiilor;

    S28 – la contactul cu pielea se spală cu apă din abundenţă;

    S36/37/39 – în timpul lucrului este obligatoriu portul echipamentului de protecţie: mănuşi, ochelari şi mască de protecţie a feţei şi a căilor respiratorii;

    S44 – în caz de indispoziţie, este necesar sfatul medicului (a se arăta eticheta, dacă este posibil).

    Toxicitatea fenolilor (derivaţilor fenolici)

    Efectele toxice ale derivaţilor fenolici sunt similare cu ale fenolului, acţionând asupra sistemului nervos central. Pot fi absorbiţi de piele, mucoasele căilor respiratorii şi tubului digestiv, dar rata de penetrare este în funcţie de suprafaţa expusă şi de concentraţie. Soluţiile concentrate sunt local corozive pentru piele şi mucoase, iar soluţiile diluate provoacă roşeaţă şi ulceraţii ale pielii. Sensibilitatea pielii poate surveni la om la concentraţii mai mici de 0,1%.

    Fenolii au simbolul de toxicitate „Xn” – moderat toxic, nociv.

    Prezintă următoarele fraze de periculozitate:

    R20/21/22 – vătămător pentru sănătate prin inspirare, înghiţire şi contact cu pielea.

    Prezintă următoarele fraze de securitate:

    S28 – la contactul cu pielea se spală cu apă din abundenţă;

    S36/37/39 – în timpul lucrului este obligatoriu portul echipamentului de protecţie: mănuşi, ochelari şi mască de protecţie a feţei şi a căilor respiratorii;

   2.3.2.2. HALOGENII: COMPUŞI CARE ELIBEREAZĂ CLOR, BROM SAU IOD

   2.3.2.2.1 Substanţe chimice care eliberează clor:

    Se utilizează pe scară largă, ca agenţi eliberatori de clor, în special: dicloroizocianuratul de sodiu (NaDCC) şi hipocloriţii, fiind de preferat altor compuşi eliberatori de clor, cum ar fi: cloraminele B şi T şi varul cloros.

    Aceste dezinfectante, care acţionează prin eliberarea clorului, sunt ieftine şi eficiente, nu sunt toxice la concentraţii mici şi au un spectru larg de utilizare, atât în mediul spitalicesc, cât şi pentru uz gospodăresc. Sunt folosite pentru:

– tratarea apei,

– curăţarea biberoanelor,

– dezinfecţia zonelor de preparare a mâncării.

    Agenţii care eliberează clor nu sunt compatibili cu unii detergenţi; din această cauză trebuie să se aibă în vedere compatibilitatea detergentului utilizat la curăţenie, înainte de aplicarea soluţiilor clorigene, suprafeţele trebuie clătite pentru a se îndepărta urmele de detergent.

    Nu trebuie amestecaţi cu acizi – inclusiv fluide acide ale organismului, (ex.: urină), deoarece clorul eliberat poate fi periculos, mai ales în spaţiu închis. Soluţiile pot fi stabilizate cu substanţe alcaline sau clorură de sodiu.

   2.3.2.2.1.1. Dicloroizocianuratul de sodiu

    Dezinfectantele pe bază de NaDCC sub formă de tablete, pulbere, granule; prezintă siguranţă şi uşurinţă în preparare, chiar şi pentru persoanele neexperimentate. Sunt stabile pe perioada stocării şi sunt mai eficiente şi mai puţin corozive decât soluţiile de hipoclorit. Prezintă avantajul că se pot folosi pentru dezinfecţia instrumentarului din metal inoxidabil.

    Soluţiile sunt instabile, de aceea, în practică se recomandă utilizarea soluţiilor imediat după preparare.

    Costul pentru soluţiile în concentraţie mică este comparabil cu cel pentru soluţiile de hipoclorit, dar folosirea tabletelor de NaDCC pentru prepararea de soluţii în concentraţii mari este costisitoare.

    Dicloroizocianuratul de sodiu sub formă de pulbere sau granule poate fi aplicat direct pe sângele vărsat/împrăştiat în cantităţi mici pe suprafeţe, fiind o alternativă convenabilă şi eficientă faţă de soluţii. Nu se recomandă utilizarea NaDCC în situaţiile în care se varsă accidental o cantitate mai mare de sânge (>30 ml), deoarece se poate produce o clorinare excesivă, cu degajarea ionilor de clor, toxici pentru căile respiratorii.

    Dezinfectantele pe bază de NaDCC au activitate: bactericidă, fungicidă, viralicidă şi tuberculicidă şi sunt recomandate în special în cazurile în care există riscul unor contaminări virale.

    Sunt rapid inactivate de către materia organică (ex. puroi, murdărie, sânge, etc.), de aceea concentraţiile de utilizare şi timpii de acţiune recomandaţi sunt în funcţie de gradul de încărcare cu substanţă organică şi de gradul de contaminare a suportului tratat. Se recomandă folosirea lor în special după o curăţire prealabilă.

 

 

 

 

    Tabel 1. Concentraţiile în clor activ ale NaDCC recomandate pentru mediul sanitar, în funcţie de gradul de încărcare cu materie organică

    NOTĂ:

    Se vor respecta recomandările producătorului privind concentraţia de utilizare şi timpul de acţiune, modul de preparare al soluţiilor de lucru, pentru a atinge o anumită concentraţie în clor activ eficientă (ppm).

    Pentru profilaxia infecţiilor nosocomiale, în secţii cu risc crescut de infecţie, în epidemii, se recomandă utilizarea soluţiilor la concentraţii mai mari de clor activ; în aceste situaţii, se ia în considerare cantitatea de NaDCC conţinută şi clorul activ în grame eliberat/tabletă, efectuându-se calculele necesare.

    Toxicitatea NaDCC

    Dicloroizocianuratul de sodiu este un oxidant puternic, nu este combustibil, dar măreşte combustia altor substanţe, reacţionând violent cu acestea şi favorizând producerea focului şi a exploziei. Substanţa se descompune la căldură, iar în contact cu apa, provoacă vapori toxici de monoxid de carbon şi emisie de clor.

    Contactul cu pielea

    Este iritant pentru piele. Provoacă roşeaţă, durere, arsuri severe. La contact prelungit apar dermatite.

    Contactul cu ochii:

    Este iritant pentru ochi. Provoacă roşcată, durere, arsuri severe.

    Inhalare:

    Este iritant pentru tractul respirator. Inhalarea pulberii provoacă: tuse, moleşeală, dureri de cap, greaţă, vomă.

    Consecinţele impactului cu această substanţă nu apar imediat, ci în timp şi sunt agravate de efortul fizic.

    NaDCC are simbolul de toxicitate „Xn” – toxiciate moderată, nociv şi „O” – oxidant.

    Prezintă următoarele fraze de periculozitate:

    R36/37 – irită ochii şi căile respiratorii;

    R22 – este coroziv, în caz de ingestie.

    Prezintă următoarele fraze de securitate:

    S20/21 – în timpul manipulării produsului sunt interzise: consumul de alimente şi băuturi, precum şi fumatul;

    S26 – după contactul cu ochii, se spală cu apă din abundenţă;

    S28 – după contactul cu pielea se spală cu apă din abundenţă;

    S36/37/39 – în timpul lucrului este obligatoriu portul echipamentului de protecţie: mănuşi, ochelari şi mască de protecţie a feţei şi a căilor respiratorii.

   2.3.2.2.1.2. Hipocloriţii

    Hipocloriţii sunt cei mai vechi dintre compuşii cu conţinut de clor activ utilizaţi în domeniul dezinfecţiei chimice. Au proprietăţi dezodorizante, nu sunt substanţe otrăvitoare pentru om, chiar în concentraţii ridicate, sunt coloraţi, dar nu pătează şi sunt uşor de manipulat.

    Se comercializează sub formă de soluţii, dintre care, cel mai mult se utilizează hipocloritul de sodiu, sub denumirea de Extract de Javel şi Apă de Javel.

    Diferenţa între Extractul de Javel şi Apa de Javel constă în cantitatea de clor activ eliberată; astfel, Extractul de Javel este soluţia de hipoclorit care se comercializează nediluată şi conţine aproximativ 12% clor activ, iar din aceasta se prepară Apa de Javel, care poate conţine clor activ în concentraţii diverse, în funcţie de utilizare

    Extractul şi Apa de Javel se descompun lent la temperatura ambiantă, descompunerea fiind accelerată de lumină, căldură şi de prezenţa metalelor, cum ar fi: cuprul, nichelul şi aliajele lor. în ceea ce priveşte stocarea lor, trebuie să se ţină cont de incompatibilitatea hipocloritului cu aceste metale, soluţiile concentrate fiind corozive.

    Apa de Javel în diluţii diferite este mult mai stabilă decât Extractul de Javel.

    Hipocloriţii au un spectru larg de acţiune biocidă, prezentând activitate bactericidă, fungicidă, virulicidă şi tuberculicidă. Acţiunea biocidă a hipocloriţilor este influenţată de pH-ul soluţiilor, aceasta fiind optimă la valori acide (pH acid); prezintă dezavantajul că soluţiile sunt instabile la acest pH. Prezenţa materialului organic diminuează activitatea biocidă a hipocloriţilor.

    Hipocloritul de sodiu: conţine 12,5% clor activ (150 g Cl/l)

– soluţia 4% conţine 0,5% clor activ

– soluţia 10% conţine 1,25% clor activ

    Concentraţii recomandate:

• Suprafeţe (pereţi, pavimente): soluţie 4%

• Lenjerie, echipament de protecţie: soluţie 2%

• Veselă: soluţie 0,5%-1%

• Sticlărie de laborator folosită: soluţie 10%

    Toxicitatea hipocloritului de sodiu

    Hipocloriţii nu sunt produse periculoase în condiţiile manipulării corecte. Studiile experimentale au demonstrat că soluţiile au o causticitate descrescândă, în funcţie de concentraţie. Pot provoca leziuni superficiale ale pielii, până la arsuri, în funcţie de concentraţie. Nu provoacă reacţii alergice de contact. Tot în funcţie de concentraţia soluţiilor pot produce conjunctivite sau leziuni cu risc de opacifiere. Ingestia accidentală este gravă în cazul soluţiilor concentrate, datorită acţiunii caustice asupra mucoaselor.

    Hipocloriţii au simbolul de toxicitate: „Xi” – iritant, la concentraţii de 5% şi simbolul „C” – coroziv, la concentraţii de 10%.

    Prezintă următoarele fraze de periculozitate:

    R31 – la contactul cu bazele degajă gaze otrăvitoare;

    R34 – provoacă arsuri.

    Prezintă următoarele fraze de securitate:

    S28.1 – la contactul cu pielea, se spală cu apă din abundenţă.

   2.3.2.2.1.3. Cloraminele

    Cele mai cunoscute cloramine folosite în dezinfecţie sunt cloraminele organice, cum ar fi: cloramina B şi cloramina T. Se prezintă sub formă de pulberi albe cristaline, sau sub formă de comprimate.

    Comparativ cu hipocloriţii, acestea sunt substanţe mai stabile la căldură şi lumină (se descompun lent), dau soluţii mai puţin alcaline, sunt mai puţin corozive şi nu reacţionează rapid cu materia organică.

    Acţiunea germicidă este influenţată de pH-ul, concentraţia şi temperatura soluţiilor. În soluţii neutre sau acide cloraminele au acţiune puternic germicidă, iar în soluţii alcaline puterea bactericidă este redusă.

    Cloraminele prezintă activitate bactericidă (cu spectru larg de acţiune faţă de flora Gram negativă şi Gram pozitivă, iar în concentraţii crescute distrug Mycobacterium tuberculosis), fungicidă, virulicidă. Efectul biocid se instalează încet, dar este de durată, deoarece eliberarea clorului se produce lent. Efectul biocid se produce la concentraţii foarte mici, dar în practică se utilizează soluţii concentrate, deoarece prezenţa materiei organice le reduce activitatea biocidă.

    Utilizarea lor în practică este limitată în prezent.

    Cloramina B: conţine 25-29% clor activ

– soluţia 0,5 g% conţine 0,125 g% clor activ

– soluţia 1 g% conţine 0,25 g% clor activ

– soluţia 2 g% conţine 0,5 g% clor activ

    Concentraţii recomandate:

• Suprafeţe (pereţi, pavimente): soluţie 2 g%

• Lenjerie, echipamente de protecţie: soluţie 1-1,5 g%

• Obiecte (sticlă, porţelan, plastic, jucării, termometre): sol. 1%

• Veselă: soluţie 0,5 g% – 1 g%

• Sticlărie de laborator folosită: soluţie 2 g%

    Toxicitatea Cloraminelor

    Cloraminele se prezintă sub formă de pulberi, de culoare albă, cu miros de clor şi gust amar. Se descompun lent la aer şi lumină. Prin combustie formează gaze toxice şi iritante. Pot fi absorbite de organism prin inhalare sau ingestie.

    Contactul cu pielea:

    Efectele expunerii pe termen lung: la contact prelungit pot cauza sensibilizarea pielii.

    Contactul cu ochii:

    Efectele expunerii pe termen scurt: irită ochii.

    Inhalare:

    Efectul expunerii pe termen scurt: irită tractul respirator. Inhalarea vaporilor poate cauza reacţii de tip astmatiform. Atenţie! Persoanele cu afecţiuni astmatice nu trebuie să vină în contact cu cloraminele.

    Cloraminele au simbolul de toxicitate: „Xi” – iritant.

    Prezintă următoarele fraze de periculozitate:

    R36/37/38 – irită ochii, căile respiratorii şi pielea;

    Prezintă următoarele fraze de securitate:

    S7 – substanţa trebuie ţinută la întuneric şi închisă ermetic;

    S15 – substanţa trebuie protejată de căldură;

    S26 – după contactul cu ochii, se spală cu apă din abundenţă;

    S36/37/39 – în timpul lucrului este obligatoriu portul echipamentului de protecţie: mănuşi, ochelari şi mască de protecţie a feţei şi a căilor respiratorii.

   2.3.2.2.2. Iodul şi iodoforii.

   2.3.2.2.2.1. Iodul

    Dintre numeroasele substanţe antiseptice şi dezinfectante, iodul a fost şi continuă să fie utilizat datorită eficacităţii, economicităţii şi toxicităţii relativ reduse.

    Acţiunea germicidă se explică prin puterea oxidantă şi de combinare a iodului liber, urmată de distrugerea proteinelor celulare enzimatice şi structurale. Este caracteristic pentru iod spectrul larg de acţiune bactericidă şi virulicidă. Activitatea nu este selectivă, efectul se instalează rapid.

    Iodul se utilizează sub forma de soluţii apoase, hidroalcoolice sau iodofori. Dintre acestea menţionăm: Lugolul – soluţie apoasă de iod, tinctura de iod – soluţie hidroalcoolică de iod. Sub aceste forme, iodul este folosit ca antiseptic al pielii şi ca dezinfectant al unor instrumente medicale, mai ales din sticlă (termometre orale şi rectale), iar în cazuri de urgenţă, chiar al instrumentelor din metal. Utilizarea soluţiei hidroalcoolice (tinctura) ca antiseptic al plăgilor prezintă unele dezavantaje: evaporarea rapidă a solventului lasă un reziduu de iod şi iodură de potasiu, care sunt caustice pentru piele şi nu permite realizarea timpului de contact necesar. Deoarece alcoolul etilic denaturează proteinele, se foloseşte ca solvent propilenglicolul, care este superior alcoolului etilic.

    Soluţiile apoase sau hidroalcoolice de iod nu permit valorificarea maximă a deosebitei sale acţiuni germicide. Pătarea, mirosul, corozivitatea determinată de activitatea chimică a moleculei de iod, sunt principalele dezavantaje care au împiedicat utilizarea acestor soluţii în dezinfecţie şi au limitat domeniul de aplicaţie numai la antisepsia pielii. Pentru dezinfecţie s-a pus problema solubilizării iodului în apă, printr-un procedeu care să anuleze efectele amintite, păstrând întreaga sa putere germicidă.

   2.3.2.2.2.2. Iodoforii

    Pornindu-se de la observaţia generală că modificatorii de tensiune superficială au proprietatea de a mări solubilitatea în apă a unor substanţe insolubile, prin studii comparative s-a ajuns la constatarea că cei mai buni solubilizanţi ai iodului sunt tensioactivii neionici din clasa polietilenglicolilor. Aceste substanţe pot solubiliza iodul până la 27%.

    Soluţiile de iod tensioactiv neionic au fost denumite „iodofori”, definind prin aceasta rolul de purtător al iodului (phoros) pe care îl îndeplineşte substanţa tensioactivă. Iodoforii nu au miros şi nu pătează. Sunt practic fără toxicitate şi neiritanţi. Activitatea germicidă este mai ridicată decât a soluţiilor apoase sau alcoolice de iod – ioduri. Aceasta se explică prin faptul că puterea de pătrundere a iodului sub formă de iodofor este mult mai mare, datorită substanţei modificatoare de tensiune superficială.

    Iodoforii au activitate bactericidă, virulicidă şi micobactericidă; activitatea sporicidă este slabă, iar activitatea fungicidă este variabilă.

    Iodoforii reunesc în aceeaşi formă două proprietăţi esenţiale în dezinfecţie: activitatea detergentă (datorită substanţei tensioactive) şi puterea germicidă (datorită iodului).

    Iodoforii sunt utilizaţi în principal pentru dezinfecţia mâinilor: exemplu povidone-iodine (PVP-1), preparaţi ca detergenţi sau „perii chirurgicale”. Aceştia conţin 7,5% PVP-1 (echivalent cu 0,7% iod activ) şi sunt eficienţi pentru acest scop. Preparatele alcoolice care conţin 10% PVP-1 (1% iod activ) se folosesc pentru pregătirea pre-operatorie a pielii, la locul inciziei.

    Unii iodofori se pot folosi pentru dezinfecţia mediului, dar sunt scumpi nefiind recomandaţi pentru dezinfecţia generală din spital.

    Toxicitatea PVP

    Contactul cu pielea:

    Poate determina iritaţii locale. După expunere, se spală cu apă. Trebuie evitat contactul prelungit cu pielea.

    Contactul cu ochii:

    Poate determina iritaţii moderate, dar nu vătămări serioase.

    Inhalare:

    Nu necesită protecţie specială.

    Ingestie:

    Ingestia unei cantităţi mari de povidone-iodine poate produce disconfort la nivelul gurii, gâtului, tractului respirator.

    Precauţii:

    Contraindicat pentru persoanele care prezintă hipersensibilitate sau alergie la iod. Poate afecta funcţia tiroidiană, după aplicare prelungită şi în exces.

    Prezintă următoarele fraze de periculozitate:

    R36 – irită ochii;

    Prezintă următoarele fraze de securitate:

    S26 – la contactul cu ochii, se spală cu apă din abundenţă;

   2.3.2.3. COMPUŞI CUATERNARI DE AMONIU: CLORURA DE BENZALKONIUM, CLORURA DE DIDECILDIMETILAMONIU, CETRIMIDE

    Sărurile cuaternare de amoniu (SCA) sunt tensioactivi cationici şi prezintă următoarele proprietăţi: sunt detergenţi şi emulsionanţi, netoxici la concentraţiile de utilizare, solubili în apă şi alcool, prezintă stabilitate, nu au miros şi nu pătează. Caracteristică pentru sărurile cuaternare de amoniu este formarea unei pelicule după aplicarea pe un substrat, peliculă ce formează un film de substanţă, care conservă activitatea antibacteriană.

    Sărurile cuaternare de amoniu se folosesc în dezinfecţie sau antisepsie.

    Sărurile cuaternare de amoniu se pot prezenta sub formă de soluţii apoase, soluţii alcoolice şi alte diferite asocieri. Asocierile care există la ora actuală sunt multiple şi pot fi realizate cu: clorhexidină, dezinfectanţi din alte clase şi amestecuri de SCA. Ele au rol în potenţarea activităţii SCA şi realizarea unui sinergism de acţiune.

    Sărurile cuaternare de amoniu prezintă activitate bactericidă, selectiv fungicidă şi virulicidă pe virusurile lipofilice. În general, nu prezintă activitate tuberculocidă sau sporicidă şi prezintă o activitate slabă asupra virusurilor hidrofilice.

    Acţiunea virulicidă este realizată de concentraţii mai mari de 1%.

    Activitatea bactericidă este mai mare faţă de germenii Gram-pozitivi, decât faţă de cei Gram-negativi. Această activitate creşte odată cu ridicarea temperaturii şi este mai pronunţată în mediu alcalin. Substanţele organice reduc activitatea bactericidă a SCA. Sunt inactivate de: compuşi anionici (săpunuri, detergenţi) şi compuşi tensioactivi nonionici.

    Toxicitatea sărurilor cuaternare de amoniu

    Sărurile cuaternare de amoniu sunt iritante pentru piele, ochi şi mucoase. Acţiunea iritantă este condiţionată de concentraţie. În soluţii diluate, în urma studiilor efectuate s-a demonstrat că sunt practic lipsite de toxicitate.

    Sărurile cuaternare de amoniu au simbolul de toxicitate: „Xn” – moderat toxic.

    Prezintă următoarele fraze de periculozitate:

    R36 – irită ochii;

    Prezintă următoarele fraze de securitate:

    S24/25 – evitarea contactului cu ochii şi pielea;

    S36/37/39 – în timpul lucrului este necesar portul echipamentului de protecţie adecvat, mănuşi şi ochelari de protecţie;

    S26 – după contactul cu ochii, se spală cu apă din abundenţă.

   2.3.2.4. CLORHEXIDINA

    Clorhexidina face parte din clasa biguanidelor şi se prezintă sub formă de săruri. Cele mai folosite săruri de clorhexidină sunt acetatul de clorhexidină sau gluconatul de clorhexidină.

    Este recomandată în antisepsie şi în dezinfecţie, dar este folosită în special pentru dezinfecţia igienică şi chirurgicală a mâinilor, deoarece prezintă o activitate reziduală după aplicare. Se foloseşte şi pentru dezinfecţia preoperatorie a pielii.

    Dezinfectantele pe bază de clorhexidină prezintă activitate: bactericidă, fungicidă şi virulicidă asupra virusurilor lipofilice. Clorhexidina nu are activitate tuberculocidă şi sporicidă. Activitatea bactericidă este mai mare asupra germenilor Gram-pozitivi, decât asupra celor Gram-negativi.

    Clorhexidina este mai activă la un pH neutru sau slab alcalin, cu activitate bactericidă optimă la pH = – 8. Activitatea sa este redusă de prezenţa materiilor organice. Este incompatibilă cu compuşii anionici: organici (săpunuri şi detergenţi sintetici tensioactivi) şi anorganici (clorură, sulfat, carbonat, nitrat, etc.).

    Sărurile de clorhexidină sunt moderat solubile şi se recomandă a fi folosite sub formă de soluţii apoase sau alcoolice (70% etanol sau isopropanol), sau în combinaţie cu cetrimide.

    Deoarece soluţiile preparate cu apă de robinet prezintă riscul unei contaminări, în special cu Ps. aeruginosa şi riscul formării unor săruri insolubile inactive, se preferă soluţiile apoase preparate cu apă distilată sterilă, sau soluţiile alcoolice.

    Gluconatul de clorhexidină în concentraţie de 0,5% în soluţie alcoolică (70%) se foloseşte pentru dezinfecţia preoperatorie a pielii, iar în concentraţie de 0,05% în soluţie apoasă se foloseşte pentru dezinfecţia rănilor.

    Toxicitatea Clorhexidinei

    Contactul cu pielea:

    Nu este iritantă la contactul cu pielea, dar ocazional, poate provoca sensibilizarea pielii.

    Contactul cu ochii:

    Poate cauza iritaţii ale conjunctivei, la concentraţii > 0,1%.

    Inhalare:

    Nu necesită protecţie specială.

    Ingestie:

    Ingestia unei cantităţi de clorhexidină poate cauza disconfort sau iritaţii la nivelul tractului gastro-intestinal.

    Prezintă următoarele fraze de securitate:

    S25 – a se evita contactul cu ochii;

   2.3.2.5. HEXACHLOROPHENE

    Acest compus este foarte activ împotriva microorganismelor Gram-pozitive şi mai puţin eficient împotriva celor Gram-negative. Este relativ insolubil în apă şi poate fi incorporat în săpun sau în soluţii de detergent, fără a-şi pierde activitatea. Are un bun efect rezidual pe piele. Soluţiile sunt predispuse la contaminare cu bacterii Gram-negative, dacă nu se includ în formulă substanţe conservante. Emulsiile, sau alte preparate cu clorhexidină, când sunt folosite repetat şi pe porţiuni mari pe suprafaţa corpului la copii, pot determina producerea de concentraţii sanguine neurotoxice.

    Deşi foarte eficient, acest produs este folosit rareori în spital, pentru dezinfecţia pielii şi nu trebuie utilizat decât cu aviz medical. Poate fi folosit pentru spălarea mâinilor în cursul epidemiilor cu stafilococ, sau pentru dezinfecţia chirurgicală a mâinilor.

    Când se foloseşte pudra de hexachlorophene pentru plaga bontului ombilical la nou născuţi, nu se ating nivele toxice. Această metodă, care s-a demonstrat a fi foarte eficientă în controlul infecţiei stafilococice, mai poate fi considerată a avea un rol practic în spital.

   2.3.2.6. TRICLOSAN

    Triclosanul se prezintă sub formă de pudră cu miros uşor aromat. Este solubil în numeroşi solvenţi organici şi agenţi de suprafaţă, puţin solubil în apă.

    Această substanţă este folosită în special la fabricarea săpunurilor dezodorizante, deodoranţilor corporali şi produselor pentru îngrijirea mâinilor.

    Este un agent antimicrobian eficace, cu un spectru de acţiune larg asupra bacteriilor Gram-pozitive şi Gram-negative, ciupercilor şi levurilor. Efectul antimicrobian poate fi mărit sau diminuat prin încorporarea unor adjuvanţi, de aceea, fiecare produs trebuie testat individual în ceea ce priveşte spectrul de acţiune biocidă.

    Concentraţiile în uz sunt cuprinse între 0,3-2,0%.

    Toxicitatea Triclosanului

    Triclosanul este practic netoxic, prezentând o bună toleranţă cutanată, dacă se utilizează în concentraţiile recomandate.

    Triclosanul are simbolul de toxicitate: „Xi” – iritant.

    Prezintă următoarele fraze de periculozitate:

    R36/38 – irită pielea şi ochii.

    Prezintă următoarele fraze de securitate:

    S26 – după contactul cu ochii, se spală cu apă din abundenţă şi se consultă medicul.

   2.3.2.7. ALCOOLII

    Cei mai uzuali alcooli utilizaţi în dezinfecţie şi antisepsie sunt: alcoolul etilic şi alcoolul izopropilic. Aceştia nu trebuie utilizaţi în stare pură, ci în soluţie apoasă, deoarece: apa este necesară pentru ca alcoolul să poată fi absorbit de suprafaţa celulei microbiene, iar alcoolul pur sau concentraţiile foarte înalte determină fenomene de coagulare la nivelul celulei, formând astfel o barieră de protecţie.

    Concentraţiile optime cu efect biocid sunt de 30-50% pentru alcoolul izopropilic şi 50-70% pentru alcoolul etilic. Alcoolul izopropilic se poate folosi şi în concentraţii mai mari, fiind uşor mai activ decât alcoolul etilic şi mai puţin coroziv pentru obiectele metalice.

    Alcoolii prezintă activitate: bactericidă, tuberculocidă, fungicidă, virulicidă. Activitatea antivirală este variabilă, iar la virusurile fără înveliş (ex. virusul polio) apare o tendinţă de rezistenţă, mai ales la izopropanol. Nu au activitate sporicidă.

    Alcoolii se folosesc în dezinfecţie şi antisepsie. Ca dezinfectant, se utilizează pentru dezinfecţia suprafeţelor, instrumentelor, cum ar fi: termometre orale şi rectale, stetoscoape, laringoscoape, iar în combinaţie cu alte substanţe active, se pot folosi pentru decontaminarea instrumentarului chirurgical. Dacă obiectele sunt contaminate cu sânge sau secreţii, se recomandă o curăţare prealabilă.

    Se pot utiliza ca antiseptice pentru piele (mâini), înainte de efectuarea injecţiilor (alcool etilic 70%, alcool izopropilic 60%), iar în combinaţie cu clorhexidina, povidone-iodine, triclosan se utilizează pentru dezinfecţia mâinilor, având o acţiune reziduală pe piele.

    Au o putere de curăţare crescută, sunt buni solvenţi şi se evaporă rapid lăsând echipamentul uscat. Dezavantaje utilizării lor pentru dezinfecţia materialului spitalicesc se pot enumera: puterea scăzută de penetrare, lipsa activităţii sporicide, inflamabilitatea, incompatibilitatea cu anumite lentile ale endoscoapelor, tendinţa de a distruge şi a decolora cauciucul şi anumite materiale plastice, mai ales după folosire prelungită şi repetată.

    Toxicitatea alcoolilor

    Alcoolii nu sunt consideraţi ca având un risc toxic important.

    În concentraţii mari, sau la un timp mare de expunere, alcoolii prezintă efect narcotic asupra sistemului nervos. Expunerea la concentraţii cuprinse între 5000 ppm – 10000 ppm produce iritaţii ale ochilor şi mucoasei tractului respirator superior. Concentraţii mai mici de 1000 ppm nu determină apariţia intoxicaţiei. Expunerea la o concentraţie mai mare de 1000 ppm poate determina apariţia cefaleei şi iritaţii ale ochilor.

    Alcoolii au simbolul de toxicitate: „F” – inflamabil.

    Prezintă următoarele fraze de periculozitate:

    R11 – uşor inflamabil;

    Prezintă următoarele fraze de securitate:

    S7 – recipientul trebuie închis ermetic;

    S16 – să fie ţinut departe de sursele de aprindere, nu se fumează.

   2.3.2.8. ALDEHIDE: FORMALDEHIDA, GLUTARALDEHIDA, SUCCINDIALDEHIDA

    Aldehidele sunt utilizate în mediul spitalicesc pentru dezinfecţia de nivel înalt şi ca sterilizante.

   2.3.2.8.1. Formaldehida se utilizează ca dezinfectant şi sterilizant, în ambele forme: lichidă şi gazoasă. Preparatele clasice de soluţii de formaldehidă sunt: formaldehida apoasă (37% formaldehidă), formaldehida alcoolică (4,5% formaldehidă) şi formaldehida în combinaţie cu detergenţi anionici, cationici şi nonionici (4,2% formaldehidă). Deşi formaldehida alcoolică este sterilizant chimic, iar formaldehida apoasă este un dezinfectant de nivel înalt, folosirea lor în spitale este limitată, datorită vaporilor iritanţi şi mirosului degajat care apare chiar la concentraţii scăzute în mediu (<1 ppm).

    La ora actuală dezinfectantele moderne pe bază de formaldehidă au în compoziţie şi alte substanţe active (glutaraldehida, succindialdehida, săruri cuaternare, fenoli) cu scopul reducerii proporţiei de formaldehidă sub limita de sensibilizare, îmbunătăţind eficacitatea şi caracteristicile produsului.

    Formaldehida este agentul antimicrobian cu cel mai larg spectru de acţiune biocidă: bactericid, tuberculocid, fungicid, virulicid şi sporicid. Prezenţa materialului organic nu influenţează activitatea biocidă.

    Formaldehida se poate folosi în spitale pentru dezinfecţia suprafeţelor, instrumentarului chirurgical, lenjeriei, excreţiilor şi la formolizarea încăperilor. Pentru folosirea ca sterilizant sunt necesare concentraţii şi timpi de expunere mai mari. Totodată este folosită la prepararea vaccinurilor virale, ca agent de îmbălsămare şi conservare în anatomia patologică. Soluţiile de formaldehidă sunt corozive pentru majoritatea metalelor, cu excepţia oţelului inoxidabil şi aluminiului.

    Formaldehida este un agent toxic şi, în consecinţă, este controlată prin reglementări internaţionale, existând limite ale nivelelor de vapori admisibili în aer. Totodată este considerată ca un potenţial agent mutagen, carcinogen, teratogen. Datorită acestor motive, utilizarea formaldehidei TREBUIE limitată în mediul spitalicesc, numai în zonele cu risc înalt de contaminare (spaţii de spitalizare pentru eliminatori de BK, laboratoare pentru diagnosticul microbiologic al tuberculozei, etc). Nu se recomandă utilizarea dezinfectantelor pe bază de formaldehidă în prezenţa bolnavilor în ariile de cazare (în secţiile de pediatrie, nou-născuţi), şi zonele de preparare a mâncării, personalul sanitar fiind protejat împotriva expunerii la vaporii de formaldehidă.

    Toxicitatea Formaldehidei

    Acţiunea toxică sistemică a formaldehidei se exercită în special asupra sistemului nervos, pe care îl deprimă.

    Contactul cu pielea:

    Proiecţia cutanată a unei soluţii în concentraţie 1% provoacă iritarea pielii. Soluţiile concentrate sunt caustice.

    Contactul cu ochii:

    Proiecţia oculară a unei soluţii diluate 0,2% produce o senzaţie de usturime, efect lacrimogen şi hiperemie conjunctivală.

    Inhalare:

    Percepţia olfactivă variază de la un individ la altul. Mirosul este perceput la concentraţii între 0,1 – 1 ppm. Este suspectă de a produce cancer nazal.

    Limita minimă de expunere, TLV-STEL pentru 15 minute este de 0,3 ppm.

    Ingestie:

    Ingestia soluţiilor diluate provoacă iritaţia mucoasei buco-faringo-esofagiene.

    Doza letală este la ingestia 10-20 ml formol.

    Formaldehida are potenţial mutagen, cancerigen, teratogen.

    Formaldehidă are simbolul de toxicitate: „T” – toxic, otrăvitor. Soluţiile de formaldehidă cu concentraţii cuprinse între <1% şi <25% au simbolul de toxicitate: „Xn” – nociv, moderat toxic.

    Prezintă următoarele fraze de periculozitate:

    R 23/24/25: otrăvitor prin inhalare, înghiţire şi contact cu pielea;

    R 34: provoacă arsuri;

    R 40: leziuni ireversibile posibile;

    R 43: sensibilizare posibilă prin contact cu pielea.

    Prezintă următoarele fraze de securitate:

    S 26 – în caz de contact cu ochii, spălaţi cu apă din abundenţă şi consultaţi medicul;

    S 36/37 – a se purta echipament de protecţie, mănuşi de protecţie.

   2.3.2.8.2. Glutaraldehida este utilizată pe scară largă în unităţile sanitare, ca dezinfectant de nivel înalt şi ca sterilizant chimic, sub formă de soluţii apoase.

    Din punct de vedere chimic este o dialdehidă saturată, reactivă, care polimerizează în prezenţa apei. Soluţiile apoase de glutaraldehidă sunt acide. Soluţiile acide sunt mai stabile şi nu necesită activare, dar sunt corozive. Deoarece au, în general, un efect sporicid scăzut, utilizarea acestor soluţii trebuie limitată. Activitatea poate fi îmbunătăţită prin asigurarea unei temperaturi de 50-60°C, dar, în acest caz, există riscul creşterii emisiei de vapori toxici.

    Soluţiile acide de glutaraldehidă pot fi activate la formă alcalină, la pH 7,5-8,5, deoarece această formă este mai activă, dar este mai puţin stabilă. Odată activate, aceste soluţii sunt stabile numai 14-28 zile, datorită polimerizării moleculelor de glutaraldehidă.

    Glutaraldehidă prezintă un spectru larg de acţiune biocidă: bactericid, fungicid, tuberculocid, virulicid şi lent sporicid. Deoarece activitatea sporicidă se instalează lent, este necesar un timp de contact de cel puţin 3 ore. Activitatea biocidă nu este influenţată de prezenţa materialului organic.

    Dezinfectantele comercializate pot fi numai pe bază de glutaraldehidă, sau combinaţii de glutaraldehidă cu alte substanţe active, care se folosesc ca dezinfectante de nivel înalt, sau ca sterilizanţi chimici, în funcţie de concentraţie şi timpul de acţiune.

    Glutaraldehidă în concentraţie de 2% este folosită pentru sterilizarea chimică a articolelor, obiectelor şi echipamentelor medicale care sunt sensibile la căldură şi nu pot fi sterilizate prin autoclavare.

    Ca dezinfectant de nivel înalt se foloseşte pentru echipamentul medical termosensibil, cum ar fi: endoscoape flexibile, echipament de terapie respiratorie, dializoare, echipament de anestezie.

    Utilizarea soluţiilor pe bază de glutaraldehidă în acest scop este preferabilă altor dezinfectante, datorită avantajelor sale, care includ: proprietăţi biocide excelente, activitate păstrată în prezenţa materiilor organice, acţiune necorozivă asupra echipamentului endoscopic, sticlei, echipamentului din cauciuc sau plastic.

    Glutaraldehida nu trebuie să se folosească pentru dezinfecţia suprafeţelor non-critice, deoarece este toxică şi neeficientă din punct de vedere al costului.

    Este necesară monitorizarea concentraţiilor de glutaraldehidă în camerele unde se efectuează dezinfecţia/sterilizarea, pentru a se evita expunerea profesională a lucrătorilor peste nivelele limite admise în aer. Procesarea echipamentului se face în camere bine ventilate, în cuve acoperite etanş, evitându-se stropirea. Glutaraldehida este clasificată ca fiind o substanţă toxică, teratogenă şi mutagenă, care poate afecta ADN-ul celular. Este suspectată ca fiind cancerigenă, este iritantă şi sensibilizantă.

    Toxicitatea glutaraldehidei

    Contactul cu pielea:

    Contactul de scurtă durată poate determina apariţia pruritului, cu înroşire locală, de la forme uşoare, la moderate. Contactul prelungit poate duce la apariţia dermatitelor. Singurul efect semnalat în caz de expunere repetată este apariţia eczemelor alergice. Determină sensibilizarea pielii, provocând dermatita alergică de contact.

    Contactul cu ochii:

    În caz de contact accidental cu ochii, substanţa poate produce conjunctivită. Vaporii pot determina senzaţii de usturime şi înroşirea conjunctivei.

    Inhalare

    Poate duce la apariţia sensibilizării. Vaporii sunt iritanţi pentru tractul respirator, cauzând senzaţii de usturime ale nasului şi gâtului, posibil epistaxis, tuse, dificultate în respiraţie şi cefalee. Prin inhalarea vaporilor pot să apară simptome de astm şi se pot agrava astmul şi bolile cronice pulmonare.

    Valoarea limită de expunere (TLV) permisă în aer în locurile de muncă corespunde unei concentraţii de 0,2 ppm sau 0,8 mg./m.c. Studiile recente arată că valoarea limită de expunere la o scurtă perioadă de timp TLV-STEL pentru 15 minute este 0,05 ppm, iar pentru 8 ore de lucru TLV-TWA este de 0,02 ppm.

    Ingestie

    Poate produce iritaţii, uşoare până la moderate, sau arsuri chimice ale cavităţii bucale, gâtului şi stomacului.

    Glutaraldehida are potenţial mutagen, cancerigen, teratogen.

    Glutaraldehida are simbolul de toxicitate: „Xn” – moderat toxic (nociv).

    Prezintă următoarele fraze de periculozitate:

    R 20/22: vătămător sănătăţii prin inhalare şi înghiţire;

    R 36/37/38: irită ochii, căile respiratorii şi pielea;

    R 42/43: sensibilizare posibilă prin contact cu pielea şi inhalare.

    Prezintă următoarele fraze de securitate:

    S 26: după contactul cu ochii, spălare abundentă cu apă şi consultarea medicului;

    S 27: hainele murdărite sau udate se dezbracă imediat;

    S 36/37/39: în timpul lucrului este necesar portul echipamentului de protecţie mănuşi, ochelari şi mască de protecţie.

   2.3.2.9. PEROXIDUL DE HIDROGEN ŞI COMPUŞII ÎNRUDIŢI

    Peroxidul de hidrogen se poate folosi în unităţile sanitare ca dezinfectant şi antiseptic, în diferite concentraţii, în concentraţie de 3%, se foloseşte ca antiseptic şi pentru dezinfecţia de rutină.

    Peroxidul de hidrogen stabilizat, în concentraţie de 6%, este considerat ca dezinfectant de nivel înalt. Se poate utiliza pentru dezinfecţia aparatelor pentru măsurarea tensiunii, lentilelor de contact, ventilatoarelor şi endoscoapelor. Totuşi, datorită proprietăţilor sale oxidante, poate coroda anumite componente ale endoscoapelor şi aparatelor pentru măsurarea tensiunii. S-a demonstrat că peroxidul de hidrogen este un iritant chimic şi a fost implicat în apariţia colitelor şi enteritelor, în urma utilizării endoscoapelor dezinfectate cu peroxid de hidrogen 3%. De aceea, utilizarea lui este limitată.

    Peroxidul de hidrogen prezintă un larg spectru de acţiune biocidă: bactericidă, tuberculocidă, fungicidă, virulicidă, sporicidă.

    Toxicitatea peroxidului de hidrogen

    Contactul cu pielea:

    Contactul de scurtă durată poate produce prurit, cu înroşire locală, de la uşoară la severă, în funcţie de concentraţia substanţei. Soluţiile concentrate pot produce flictene ale pielii.

    Contactul cu ochii:

    În caz de contact accidental cu ochii, substanţa produce iritaţii. Vaporii pot cauza senzaţii de usturime şi înroşirea conjunctivei.

    Inhalare:

    Inhalarea vaporilor de peroxid de hidrogen provoacă iritaţia căilor aeriene.

    Ingestie:

    Ingestia soluţiei provoacă stomatită, esofagită, faringită şi gastrită acută corozivă.

    Peroxidul de hidrogen are simbolul de toxicitate: „C” – coroziv.

    Prezintă următoarele fraze de periculozitate:

    R 34: provoacă arsuri.

    Prezintă următoarele fraze de securitate:

    S 28.1: la contactul cu pielea, spălare abundentă cu apă;

    S 39: în timpul lucrului este necesar portul echipamentului de protecţie: ochelari şi mască de protecţie;

   2.3.2.10. CHLOROXYLENOL

    Aceste substanţe sunt neiritante, dar sunt repede inactivate de substanţe organice şi de apa tare şi necesită o concentraţie de utilizare crescută (2,5-5%). Cloroxylenolii sunt eficienţi împotriva bacteriilor Gram-pozitive, dar au o activitate slabă asupra celor Gram-negative. Adaosul unui agent chelator (EDTA) creşte activitatea cloroxylenolilor împotriva bacililor Gram-negativi.

   2.3.2.11. ALŢI COMPUŞI ANTIMICROBIENI

    Gama celorlaţi produşi antimicrobieni este mare. Printre aceştia se numără coloranţii: acridinul şi trifenil-metanul (cristal violet şi verde briliant), care au fost folosiţi intensiv ca antiseptice şi dezinfectante pentru plăgi.

    Azotatul de argint şi alţi compuşi de argint (ex. sulfadiazine de argint) ocupă un loc valoros ca antiseptic în profilaxia infecţiilor sau toaleta arsurilor.

   8-hidroxi-chinolina este eficientă ca fungicid.

    Compuşii de mercur au efect slab bactericid, dar sunt puternic bacteriostatici.

    Nitratul mercuric de fenil – conservant eficient pentru soluţiile oftalmice.

 

   2.3.3. ANTISEPTICE

   2.3.3.1. Antisepticele sunt preparate ce deţin proprietăţi antimicrobiene limitate, sau care distrug microorganismele, sau inactivează virusurile de pe ţesuturile vii (piele sănătoasă, mucoase, plăgi). Antisepticele nu sunt sterilizante, dar reduc temporar de pe piele şi mucoase numărul de microorganisme. Antisepticele se deosebesc de dezinfectante prin:

– concentraţia de utilizare a substanţei chimice

– timpul de contact.

    Utilizarea antisepticelor pentru a elimina, distruge sau inactiva microorganismele prezente pe piele sau mucoase permite:

– realizarea îngrijirilor aseptice,

– reducerea transmiterii germenilor, de la bolnav la bolnav, prin intermediul mâinilor,

– tratarea infecţiilor locale cutanate şi mucoase.

   2.3.3.2 Reguli de utilizare

– Respectarea duratei de utilizare a produsului după deschiderea lui, 8-10 zile, dacă flaconul a fost bine închis.

– Respectarea indicaţiilor de utilizare şi a prescripţiilor producătorului (concentraţii).

– A se evita amestecul şi/sau, utilizarea succesivă a antisepticelor din clase chimice diferite/incompatibile (risc de inactivare sau toxic).

– Respectarea termenului de valabilitate.

– Limitarea cantităţii de antiseptic stocată pe secţii sau în cabinete.

– Folosirea, de preferinţă, a antisepticelor condiţionate/ambalate în cantităţi mici.

– Stocarea antisepticelor la adăpost de lumină/căldură/sursă de foc, mai ales în cazul produselor inflamabile.

– Notarea pe flacon a datei când acesta a fost deschis.

– Închiderea flaconului după fiecare manipulare.

– Manipularea cu perecauţie a flaconului cu antiseptic pentru a evita contaminarea conţinutului.

– Pregătirea soluţiilor de antiseptice în condiţii riguroase de antisepsie, cu utilizare extemporanee.

– În cazul neutilizării antisepticului în flaconul original, repartiţia lui se face în flacoane curate şi dezinfectate, prin tehnici aseptice. Se consemnează operaţiunea într-un caiet de evidenţă: denumirea şi seria/lotul produsului repartizat, data când a fost repartizat, număr de flacoane, cine a executat. Se etichetează flacoanele: denumirea produsului, concentraţia, data când a fost repartizat, termen de valabilitate, instrucţiuni de utilizare.

– Nu se completează flaconul parţial gol aflat în uz cu cantitate nouă de produs.

– NU este permisă utilizarea de recipiente goale de la produse alimentare sau de la produse dezinfectante pentru produsele antiseptice!

– Pentru produsele la care producătorul recomandă realizarea diluţiilor în apă, se va utiliza exclusiv apa sterilă. Nu este permisă utilizarea apei de la robinet. Diluţiile de antiseptic se realizează doar imediat înainte de utilizarea lor şi nu se păstrează mai mult de 24 de ore.

– Se recomandă utilizarea produselor condiţionate/ambalate unitar, sterile şi gata de utilizat, mai ales pentru soluţii apoase.

– Aplicarea antisepticului se face numai după spălarea, clătirea şi uscarea zonei respective.

   2.3.3.3. Concentraţii de utilizare. Exemple.

   2.3.4. SPĂLAREA MÂINILOR ŞI DEZINFECŢIA PIELII

    SPĂLAREA MÂINILOR ESTE CEA MAI IMPORTANTĂ PROCEDURĂ PENTRU PREVENIREA INFECŢIILOR NOSOCOMIALE

   2.3.4.1. Spălarea simplă a mâinilor este definită ca fiind frecarea viguroasă a mâinilor, una de ala, pe toate suprafeţele, după prealabilă umezire şi săpunire.

– se efectuează cu apă şi săpun simplu

– se pot utiliza şi săpunul antiseptic cu activitate bactericidă, detergenţi sau alte produse de spălare ce conţin substanţe antimicrobiene; timpul de contact: 30 secunde – 1 minut.

– scopul: reducerea florei tranzitorii de pe piele

   2.3.4.2. Dezinfecţia mâinilor

   2.3.4.2.1. Dezinfecţia igienică a mâinilor

– se face după spălare şi uscare prealabilă, cu cantitatea de antiseptic necesară, recomandată de producător

– timpul de contact: 30 secunde – 1 minut.

– numai în caz de contaminare masivă cu germeni patogeni se recomandă timpi de contact mai mari cu substanţa antiseptică

– scopul: distrugerea microorganismelor tranzitorii existente pe piele

   2.3.4.2.2. Dezinfecţia chirurgicală a mâinilor

– se face după spălare conform procedurii de spălare chirurgicală şi uscare, după care:

– se aplică substanţa antiseptică astfel încât, pe toată durata de aplicare, mâinile să fie în permanenţă umezite

– timpul total de contact: 3 minute – 5 minute.

– scopul: distrugerea microorganismelor tranzitorii existente pe piele şi a unui procent cât mai mare din flora rezidentă.

   2.3.4.3. Dezinfecţia pielii

    Se aplică antisepticul astfel:

• pentru suprafeţele cutanate sărace în glande sebacee:

– înainte de efectuarea injecţiilor şi puncţiilor venoase: timp de acţiune – 15 secunde.

– înainte de efectuarea puncţiilor articulaţiei, cavităţilor corpului şi organelor cavitare, cât şi a micilor intervenţii chirurgicale: timp de acţiune minim – 1 minut.

• pentru suprafeţele cutanate bogate în glande sebacee:

– înaintea tuturor intervenţiilor chirurgicale se aplică de mai multe ori pe zona care urmează a fi incizată, menţinându-se umiditatea acesteia: timp de acţiune – minim 10 minute.

    Scopul: distrugerea microorganismelor tranzitorii existente pe piele şi a unui procent cât mai mare din flora rezidentă.

 

   2.3.5. FACTORI CARE INFLUENŢEAZĂ DEZINFECŢIA

    Ca dezinfectante sunt recomandate numeroase substanţe; este însă de reţinut că acestea aparţin unui număr redus de clase chimice.

    Lista dezinfectantelor utilizate într-o unitate sanitară nu trebuie să fie exhaustivă.

    Pentru realizarea unei dezinfecţii eficiente trebuie să se ia în considerare o serie de factori care influenţează dezinfecţia:

• Spectrul de activitate şi puterea germicidă (tipul de microorganism, rezistenţa microorganismelor)

• Numărul microorganismelor pe suportul tratat

• Cantitatea de material organic de pe echipamentul/suportul de tratat

• Natura suportului de tratat

• Concentraţia substanţei dezinfectante

• Timpul de contact şi temperatura

• Susceptibilitatea dezinfectanţilor chimici de a fi inactivaţi: ex.: prin substanţe organice, plastic, cauciuc, celuloză, apă dură şi detergenţi. De exemplu, dezinfectantele pe bază de compuşi cuaternari de amoniu sunt incompatibile cu detergenţii anionici.

• Tipul de activitate antimicrobiană: bactericidă sau bacteriostatică. De exemplu, dezinfectantele pe bază de compuşi cuaternari de amoniu sunt numai bacteriostatice la concentraţii mici, în timp ce la concentraţii înalte devin bactericide.

• Efectul pH-ului:

– Activitate optimă la pH acid: fenolii, halogenii

– Activitate optimă la pH alcalin: glutaraldehida, compuşii cuaternari de amoniu

– Activitate optimă la pH neutru: clorhexidina

• Stabilitatea produsului ca atare sau a soluţiilor de lucru: în timp ce soluţia concentrată de hipoclorit de sodiu este instabilă, dicloroizocianuratul de sodiu sub formă de tablete sau granule este foarte stabil, dacă este depozitat în loc uscat.

• Corozivitatea: hipocloriţii corodează unele metale.

• Toxicitatea: formaldehida şi glutaraldehida sunt dăunătoare pentru sănătate.

• Costul produsului

 

   2.3.6. CRITERII DE ALEGERE A DEZINFECTANTELOR

• Eficacitatea

• Uşurinţă în prepararea şi aplicarea soluţiilor şi în stocarea substanţelor şi produselor

• Economicitatea

• Lipsa corozivităţii şi a efectelor distructive

• Cunoaşterea toxicităţii dezinfectantelor în condiţiile de utilizare şi a măsurilor de protecţie recomandate

 

   2.3.7. REGULI GENERALE DE PRACTICĂ A DEZINFECŢIEI

    Dezinfecţia profilactică completează curăţenia, dar nu o suplineşte şi nu poate înlocui sterilizarea.

    Eficienţa dezinfecţiei profilactice este condiţionată de o riguroasă curăţenie prealabilă.

    Pentru dezinfecţia în focar se utilizează dezinfectante cu acţiune asupra agentului patogen incriminat, sau presupus. Dezinfecţia se practică înainte de instituirea măsurilor de curăţenie.

    Trebuie utilizate numai dezinfectante avizate de Ministerul Sănătăţii/Ministerul Sănătăţii şi Familiei.

    În dezinfecţia chimică trebuie utilizate dezinfectante cu spectru de acţiune bactericidă (şi/sau tuberculocidă), virulicidă, fungicidă şi/sau sporicidă.

    În funcţie de riscul de apariţie a infecţiilor, trebuie alese dezinfectantele care acţionează specific asupra agenţilor patogeni incriminaţi.

    Se recomandă periodic alternanţa produselor dezinfectante, pentru a se evita apariţia rezistenţei microorganismelor.

    Dezinfectantele trebuie folosite la concentraţiile de utilizare şi timpii de acţiune recomandaţi de producător.

    Se recomandă utilizarea de cuve cu capac şi grătar pentru dezinfecţia instrumentarului.

    La prepararea şi utilizarea soluţiilor dezinfectante sunt necesare:

– cunoaşterea exactă a concentraţiei substanţei active în produse, prin determinări periodice de laborator (acolo unde este posibil)

– folosirea de recipiente curate,

– utilizarea soluţiilor de lucru în ziua preparării, pentru a se evita contaminarea şi degradarea – inactivarea lor

– utilizarea soluţiilor de lucru în cadrul perioadei de stabilitate indicate de producător

– controlul chimic şi bacteriologic, prin sondaj al soluţiilor dezinfectante în curs de utilizare.

    Utilizarea dezinfectantelor se face respectând normele de protecţie a muncii, care să prevină accidentele şi intoxicaţiile.

    Instruirea personalului cu privire la utilizarea dezinfectantelor. Personalul care utilizează în mod curent dezinfectantele trebuie instruit cu privire la noile proceduri, sau noile produse. Personalul cu experienţă din cadrul SPCIN trebuie să ofere informaţii cu caracter practic în ceea ce priveşte utilizarea dezinfectantelor chimice.
   2.3.8. CLASIFICAREA INSTRUMENTELOR MEDICALE

    Procesarea corectă a instrumentarului şi echipamentelor medicale înainte/după utilizare, are o deosebită importanţă în prevenirea infecţiilor nosocomiale. Alegerea metodei de dezinfecţie şi/sau sterilizare trebuie să ţină cont de categoria de instrumentar şi de modul în care acesta este folosit în asistenţa acordată pacienţilor.

Cele trei categorii sunt:  – instrumente critice
– instrumente semi-critice
– instrumente non-critice.            ˙

Clasificarea instrumentelor şi dispozitivelor/echipamentelor medicale în cele trei categorii a fost corelată cu clasificarea procedurilor de procesare, adaptată după APIC.

   2.3.8.1. Instrumente critice:

    Instrumentele care vin în contact cu ţesuturile sterile sau sistemul vascular;

    Sunt instrumente care penetrează pielea sau mucoasele

– Necesită STERILIZARE între utilizări.

    Procesul de sterilizare utilizat trebuie să respecte strict recomandările producătorului aparaturii de sterilizare, atunci când se folosesc aparatele de sterilizare, sau timpul de contact recomandat de producător, atunci când se utilizează sterilizanţi chimici (ex.: glutaraldehidă 2%, peroxid de hidrogen stabilizat 6%, acid peracetic în diferite concentraţii), înainte de sterilizare acestea trebuie dezinfectate.

   2.3.8.2. Instrumente semi-critice:

    Sunt instrumente care vin în contact cu mucoasele, cu excepţia mucoasei periodontale, sau cu soluţii de continuitate ale pielii.

    Exemple:

   a) endoscoape flexibile, laringoscoape, tuburi endotraheale, echipament de anestezie şi respiraţie asistată.

– Necesită STERILIZARE, sau cel puţin DEZINFECŢIE DE NIVEL ÎNALT, între utilizări

   b) termometre orale sau rectale şi

   c) suprafeţe netede, dure (căzi de hidroterapie).

– Necesită DEZINFECŢIE DE NIVEL INTERMEDIAR între utilizări

   2.3.8.3. Instrumente non-critice:

    Sunt instrumente care vin în contact doar cu pielea intactă.

    Exemple:

– stetoscoape, suprafaţa meselor, pavimente, ploşti, mobilier, etc.

– Necesită DEZINFECŢIA DE NIVEL INTERMEDIAR până la SCĂZUT, între utilizări.

 

   2.3.9. EVALUAREA RISCURILOR PENTRU PACIENŢI/PERSONAL, DATORATE ECHIPAMENTULUI ŞI MEDIULUI.

    Echipamentele, obiectele, pot fi implicate în transmiterea agenţilor patogeni din mediul de spital la pacienţi, putând favoriza apariţia infecţiilor nosocomiale. Echipamentele şi obiectele din mediul de spital sunt clasificate pe patru nivele de risc, în funcţie de tipul de contact cu pacientul (în unele cazuri cu personalul); acest mod de abordare facilitează alegerea tipului adecvat de procesare, în funcţie de diversele aplicaţii ale echipamentelor.

   2.3.9.1. Risc minim

– Obiecte la distanţă de persoane (pacient, personal): pereţi, pardoseli, tavane, chiuvete, canale de scurgere.

– Obiecte în imediata apropiere a pacientului: armătura paturilor, dulăpioare, etc.

    Nivel necesar de decontaminare: curăţare, uscare.

   2.3.9.2. Risc scăzut

– Obiecte în contact cu suprafaţa pielii intacte: stetoscop, manşeta tensiometrului, tacâmuri, veselă, telefoane mobile, ligheane şi alte obiecte sanitare.

    Nivel de decontaminare: curăţare, uscare.

   2.3.9.3. Risc mediu

– Obiecte în contact cu mucoasele: termometre, echipament de asistare respiratorie, gastroscoape, bronhoscoape;

– Obiecte contaminate cu microorganisme virulente: ploşti, bazinete, etc.;

– Obiecte folosite la pacienţi cu grad înalt de receptivitate.

    Nivel de decontaminare: dezinfecţie de nivel înalt, sterilizare chimică

   2.3.9.4. Risc înalt

– Obiecte în contact cu soluţii de continuitate ale pielii sau cu mucoasele: pansamente

    Obiecte care se introduc în locuri normal sterile ale organismului: ace, instrumente chirurgicale, implante, catetere urinare.

    Nivel de decontaminare: sterilizare

 

   2.3.10. REGULI GENERALE ÎN ALEGEREA PROCEDURILOR DE DEZINFECŢIE ŞI STERILIZARE

    În general, instrumentele care penetrează ţesuturile normal sterile, inclusiv sistemul vascular (instrumente critice), precum şi instrumentele prin care curge sânge, trebuie sterilizate înainte de utilizare.

    Instrumentele reutilizabile, sau alte obiecte care vin în contact cu mucoasele intacte trebuie să fie sterilizate sau dezinfectate prin dezinfecţie de „nivel înalt” înainte de reutilizare.

    Instrumentele medicale care necesită sterilizare sau dezinfecţie trebuie să fie curăţate (pre-dezinfecţie) cu atenţie, pentru a reduce gradul de încărcătură cu materie organică, înainte de a fi supuse dezinfecţiei cu substanţe germicide. Trebuie respectate atât instrucţiunile producătorilor de substanţe germicide, cât şi ale celor care produc instrumentele medicale.

    Este importantă starea de curăţenie a pereţilor, pardoselilor sau altor suprafeţe din mediu. Curăţenia şi îndepărtarea murdăriei trebuie să fie o activitate de rutină. O atenţie deosebită trebuie să se acorde suprafeţelor de lucru: suprafeţele pe care se pregătesc tratamentele injectabile, separate de cele pentru depozitarea probelor bilogice prelevate pentru laborator, trebuie să fie curate şi dezinfectate, pentru evitarea transmiterii germenilor ce recunosc drept cale de transmitere sângele (virusurile hepatitice B şi C, HIV, etc.).

    Dezinfectantele care sunt aprobate ca „dezinfectante de spital” şi care sunt tuberculicide sau virulicide, folosite în concentraţia de utilizare şi timpul de contact recomandat, sunt recomandate pentru decontaminarea petelor conţinând sânge sau alte fluide ale organismului care conţin sau nu sânge, după cum urmează:

– în zonele în care pacienţii primesc îngrijiri medicale, pe suprafeţele vizibil contaminate cu sânge şi/sau alte fluide biologice, se toarnă dezinfectantul adecvat pentru a înmuia şi distruge eventualii agenţi patogeni, se lasă un timp de contact, apoi se curăţă şi se dezinfecteză chimic;

– suprafeţele din laborator, contaminate cu culturi microbiene sau cu alte substanţe care pot conţine concentraţii ridicate de agenţi infecţioşi, trebuie inactivate cu substanţe germicide lichide (decontaminate), înainte de curăţare; după îndepărtarea materialului organic, dezinfecţia se face cu soluţii proaspete de germicide chimice.

    În toate situaţiile în care se realizează procedurile de curăţenie şi de decontaminare este obligatoriu portul mănuşilor.

    Pentru dezinfecţia obiectelor sau instrumentelor critice, care penetrează ţesuturile sau sistemul vascular, sau semi-critice, care vin în contact cu mucoasele, sau cu soluţii de continuitate ale pielii, nu se utilizează substanţe germicide pe bază de săruri cuaternare de amoniu, sau alte dezinfectante „de nivel scăzut”.

    Pentru curăţarea suprafeţelor din mediu, sau a obiectelor şi instrumentelor non-critice, nu se utilizează glutaraldehida sau alte dezinfectante „de nivel înalt”.

    Este necesar să se folosească întotdeauna concentraţiile corecte de utilizare ale dezinfectantului şi să se respecte timpul de contact recomandat. Uneori, dezinfectantele în concentraţii mari nu inactivează microorganismele şi pot fi toxice pentru cel care le utilizează, sau pot deteriora obiectul care trebuie dezinfectat.

    Endoscoapele şi alte instrumente semi-critice trebuie curăţate, dezinfectate, sterilizate ca şi când pacienţii pentru care au fost folosite ar fi infectaţi cu M. tuberculosis, HIV sau virusuri heparitice. (PRECAUŢIUNILE UNIVERSALE)

    Nu se utilizează dezinfectanţii fenolici pentru igienizarea incubatoarelor în secţiile de nou-născuţi în prezenţa acestora; când sunt utilizaţi la curăţenia şi dezinfecţia terminală în secţiile de nou-născuţi este necesar ca toate suprafeţele să fie bine clătite cu apă şi apoi uscate.

    Este obligatorie utilizarea echipamentului de protecţie şi respectarea recomandărilor privind siguranţa manipulării.
   2.3.11. Metode de aplicare a dezinfectantelor chimice în funcţie de suportul tratat

    Vezi „Ghidul privind curăţenia, dezinfecţia şi sterilizarea în unităţile de asistenţă medicală”, elaborat de Institutul de Sănătate Publică Bucureşti

*) În cazul în care dezinfectantul se aplică prin pulverizare se va utiliza cantitatea certificată de către producător de a fi utilizată pentru un metru pătrat la timpii recomandaţi
   2.3.12. SITUAŢII CARE NECESITĂ DEZINFECŢIE COMPLEMENTARĂ ŞI/SAU TERMINALĂ

• Dezinfecţia terminală este obligatoriu de efectuat în:

– secţii de spitalizare a cazurilor de boli contagioase cu declarare nominală,

– situaţia evoluţiei unor focare de infecţii nosocomiale,

– situaţii de risc epidemiologic (evidenţierea cu ajutorul laboratorului a circulaţiei microorganismelor multirezistente, „germeni de spital”, prezenţi la personalul medico-sanitar/asistaţi/mediu)

– secţii cu risc înalt: secţii unde sunt asistaţi pacienţi imunodeprimaţi, arşi, neonatologie, prematuri, secţii unde se practică grefe (de măduvă, cardiace, renale), secţii de oncologie şi onco-hematologie

– bloc operator, bloc de naşteri

– secţii de reanimare, terapie intensivă

– alte: servicii de urgenţă, ambulanţă, locul unde se triază lenjeria

– orice altă situaţie de risc epidemiologic identificată

• Microorganisme care pot genera un risc de infecţie:

    Aspergillus spp. – în secţiile cu pacienţi cu risc înalt (aplazie medulară, imuno-depresie, etc.)

    Candida spp.

    Salmonella (typhi, paratyphi)

    Streptococcus grup A

    Infecţii cu germeni multirezistenţi: Pseudomonas aeruginosa, Pseudomonas cepacia

    Klebsiella sau alte enterobacteriaceae secretoare de (beta)-lactamază

    Staphylococcus aureus (rezistent la meticilină)

    Staphylococcus epidermidis

• În dezinfecţia terminală (eliminatori de BK) pot fi utilizate dezinfectante pe bază de aldehidă formică; este de preferat utilizarea altor produse dezinfectante pe care le recomandă ca atare producătorul.

• Metode folosite în dezinfecţia cu aldehidă formică, atunci când aceasta se impune stringent

   a) pulverizare

   b) vaporizare

   a) Dezinfecţia prin pulverizare este o metodă comodă şi uşor de aplicat, dar mai puţin eficientă. Pentru a realiza o pulverizare corespunzătoare, cu acoperirea completă şi uniformă a suprafeţelor, trebuie respectate următoarele:

– etanşeizarea încăperilor;

– încălzirea încăperilor la temperatura de 22-30°C;

– umiditate relativă 80% – 90%;

– utilizarea aparaturii de pulverizare conform recomandărilor producătorului, cu respectarea parametrilor: presiune, deschiderea duzelor, distanţa faţă de suprafaţa de dezinfectat;

– concentraţia de lucru: soluţie 2 – 5%; soluţia 2% se obţine din aldehidă formică 40% = 50 ml aldehidă formică + 950 ml apă, sau din 29% aldehidă formică = 69 ml aldehidă formică + 951 ml apă. Soluţia 5% se obţine din aldehidă formică 40% = 125 ml aldehidă formică + 875 ml apă, sau din 29% aldehidă formică = 172 ml aldehidă formică + 828 ml apă.

– cantitatea de soluţie se calculează în funcţie de suprafaţă, apreciind ca necesari 40 – 60 ml/m².

– timpul de contact 6-24 ore.

   b) Dezinfecţia prin vaporizare

    Pentru vaporizarea aldehidei formice se folosesc aparate speciale, cu respectarea strictă a instrucţiunilor de utilizare. Pentru evitarea riscurilor este interzisă folosirea aparaturii defecte sau improvizate.

    Efectuarea vaporizărilor implică următoarele:

– stabilirea cubajului încăperii de dezinfectat

– etanşeizarea uşilor şi ferestrelor

– acoperirea prizelor, protejarea sau îndepărtarea aparaturii electronice

– aşezarea saltelelor şi pernelor suspendat sau oblic, evitarea supraîncărcării cu materiale

– pregătirea aparaturii pentru vaporizare conform recomandărilor producătorului. Aparatul este amplasat în exterior, ţeava de ieşire a vaporilor se introduce prin orificiul cheii. Aparatul se menţine în funcţiune până când se evaporă cantitatea de aldehidă formică corespunzătoare. Se retrage ţeava, se astupă orificiul şi încăperea rămâne încuiată şi supravegheată timp de 6 – 24 ore.

– Se instituie toate măsurile de precauţie pentru evitarea riscului de incendiu şi a intoxicaţiilor

– Încăperile trebuie să fie încălzite (în perioadele reci), temperatura indicată 20-30°C

– După trecerea timpului necesar de acţiune se deschid ferestrele şi uşile şi se lasă să se aerisească 2-4 ore, după neutralizarea vaporilor restanţi.

    Pentru neutralizarea vaporilor restanţi de aldehidă formică se utilizează o cantitate de amoniac egală cu jumătate din cantitatea de aldehidă formică utilizată şi un timp de expunere de 3 ore.

– Operaţiunile de dezinfecţie se efectuează numai de personal instruit, supravegheat.

– Concentraţia de aldehidă formică: 3-10 g/m³, umiditate relativă 80%.

    Cantitatea de aldehidă formică necesară se calculează astfel:

    Pentru a calcula cantitatea necesară pentru dezinfecţia unei încăperi, valoarea X se înmulţeşte cu numărul de m³ corespunzători încăperii. Aprecierea necesarului de concentraţie în aldehidă formică se face în funcţie de numărul şi volumul obiectelor care absorb vapori de formol din încăpere.

    Cantitatea de aldehidă formică se amestecă cu apă în proporţie de 1:4, după care se introduce în aparatul de formolizare, procedând în continuare conform indicaţiilor de utilizare ale producătorului.

    Dezinfecţia prin vaporizare se efectuează, pentru cazarmament, efecte, în camere speciale de formolizare (descamere).

    În aceste camere se efectuează dezinfecţia saltelelor (cu excepţia celor din latex expandat), pernelor, pledurilor, halatelor din molton, etc. cu o concentraţie de 8 – 15 g/m³ aldehidă formică.

 

   2.3.13 Dezinfectante – Exemple